Detenţia lui Gershkovich, în faimoasa închisoare Lefortovo din Moscova, a fost prelungită luna trecută până la 30 august. El riscă până la 20 de ani de închisoare pentru acuzaţii de spionaj, pe care el şi angajatorul său le contestă vehement.
Gershkovici a fost prezent la tribunal pentru a lua decizia, într-o cuşcă de sticlă, purtând un tricou închis la culoare şi blugi.
Ambasadorul SUA în Rusia, Lynne Tracy, a fost, de asemenea, prezentă la audierea de la tribunalul oraşului Moscova, la fel ca şi părinţii jurnalistului, Ella Milman şi Mihail Gershkovich, relatează
CNN.
Tracy a declarat reporterilor din afara tribunalului că SUA sunt „extrem de dezamăgite” de decizia de respingere a apelului lui Gershkovici.
„Aceasta a fost o audiere procedurală, prin care se făcea apel la condiţiile de menţinere în detenţie şi am fost extrem de dezamăgiţi de respingerea apelului său”, a declarat Tracy, adăugând că „nu a putut vorbi cu Evan direct la tribunal astăzi” şi a criticat refuzul Rusiei de a răspunde cererilor diplomaţilor americani de a avea acces consular la el.
„Nereuşind să îşi respecte obligaţiile care îi revin în temeiul convenţiei consulare aplicate între cele două ţări ale noastre, Rusia a refuzat cererile ambasadei SUA de acces consular formal în trei rânduri de când l-am vizitat ultima dată pe Evan în aprilie”, a spus ea.
„Cu toate acestea, astăzi, în sala de judecată, Evan a continuat să dea dovadă de o putere şi o rezistenţă remarcabile în aceste circumstanţe foarte dificile.”
Anterior, joi, agenţia de ştiri de stat rusă TASS a relatat că Ministerul rus de Externe a luat în considerare o cerere din partea Statelor Unite pentru acces consular pentru Gershkovich.
The Wall Street Journal a calificat detenţia continuă a lui Gershkovich drept „un scandal” într-o declaraţie publicată joi.
„Colegul nostru Evan Gershkovich s-a prezentat astăzi la Tribunalul oraşului Moscova pentru a face apel împotriva detenţiei sale în arest preventiv. Deşi rezultatul era de aşteptat, nu este mai puţin scandalos faptul că detenţia sa continuă să fie menţinută”.
„Evan a fost reţinut pe nedrept timp de peste 12 săptămâni pentru nimic altceva decât pentru că şi-a făcut meseria de jurnalist”, continuă declaraţia. „Continuăm să cerem eliberarea sa imediată”.
Principalul serviciu de securitate al Rusiei, FSB, a susţinut că Gershkovich, corespondent la Moscova, a încercat să obţină secrete de stat.
Arestarea sa în martie a fost prima arestare a unui reporter american în Rusia sub acuzaţia de spionaj de la Războiul Rece încoace, ceea ce a zguduit oficialii Casei Albe şi a tensionat şi mai mult legăturile dintre Moscova şi Washington.
La 23 mai, detenţia sa a fost prelungită cel puţin până la 30 august, în timp ce aşteaptă procesul.
Departamentul de Stat al SUA l-a desemnat oficial pe Gershkovici ca fiind deţinut pe nedrept în Rusia. Preşedintele SUA, Joe Biden, a fost, de asemenea, tranşant cu privire la arestarea lui Gershkovici, îndemnând Rusia să „îi dea drumul”.