Reprimarea opoziţiei se va accentua după atentatul de la Minsk, afirmă Ales Mihalevici

Regimul autoritar al preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, afectat de criza economică, va accentua reprimarea opoziţiei, după atentatul în care au fost ucise 12 persoane, la Minsk, avertizează un lider al opoziţiei belaruse aflat în exil la Praga, relatează AFP.

Urmărește
7 afișări

Lukaşenko "încearcă să creeze impresia că atentatul a fost un atac politic", apreciază, într-un interviu pentru AFP, Ales Mihalevici, care a primit azil politic în Cehia, după ce a fugit din ţara sa, în martie.

"Presiunea asupra opoziţiei va fi, de acum, mai grea", în opinia sa.

Liderul belarus a ordonat să "fie aduşi şi interogaţi" opozanţii săi politici şi să se "examineze toate declaraţiile politicienilor", sugerând, astfel, că opozanţii săi s-ar afla în spatele acestui atentat, a explicat el.

Mihalevici, în vârstă de 35 de ani, unul dintre candidaţii opoziţiei la alegerile prezidenţiale din decembrie, a fost deţinut în Belarus, timp de două luni, după ce a fost arestat la o manifestaţie, la 19 decembrie, la Minsk, după realegerea controversată a lui Lukaşenko.

El a denunţat aplicarea torturii în închisoare. În total, au fost arestaţi aproximativ 700 de protestatari.

Autorităţile belaruse au anunţat, în decembrie, că aproximativ 80 la sută dintre alegători au votat pentru Lukaşenko, şeful statului din 1994, calificat de Washington drept "ultimul dictator din Europa".

Opoziţia şi-a exprimat îndoiala cu privire la legitimitatea votului, alături de Uniunea Europeană (UE), Statele Unite şi diferite organizaţii internaţionale.

"A pierdut în toate oraşele mari. Pentru el (Lukaşenko), era vorba despre o pierdere cu adevărat importantă, un mare dezastru", a subliniat Mihalevici, convins că zilele regimului lui Lukaşenko sunt, de-acum, numărate.

"Belarusul se confruntă, în aceste zile, cu cea mai gravă criză economică din anii 1990" şi până în prezent, ceea ce îl pune pe Lukaşenko într-o situaţie "cu adevărat dificilă", a declarat el, invitându-i pe oamenii de afaceri din ţara sa să susţină opoziţia. "Acest lucru îi priveşte, de asemenea, pe funcţionarii de stat, care nu au nicio garanţie pentru viitor", a adăugat el.

Regimul lui Lukaşenko "va dispărea definitiv, dar, aşa cum se întâmplă cu dictaturile, este dificil de spus când", a spus Mihalevici.

Pentru a accelera sfârşitul regimului, sancţiunile economice "ar fi destul de eficiente, deşi ar fi dificil pentru UE să renunţe la achiziţionarea de produse petroliere din Belarus", a subliniat el.

"Restricţiile privind acordarea de vize de călătorie sunt utile", a adăugat acesta, referindu-se la interdicţia de intrare pe teritoriul UE impusă unui număr de 175 de reprezentanţi ai regimului.

Mihalevici a pledat pentru acordarea de ajutoare presei, sindicatelor independente şi organizaţiilor nonguvernamentale. "Dacă societatea civilă este destul de puternică, va putea forma structuri şi hotărî cum să organizeze o opoziţie eficientă", şi-a exprimat el speranţa.

Pentru a ieşi din închisoare, Mihalevici a explicat că a fost nevoit să semneze un acord de colaborare cu KGB, precizând că gardienii îi suceau braţele la spate, cu mâinile încătuşate, îl obligau să inhaleze acetonă şi nu îl lăsau să doarmă.

Ameninţat cu o pedeapsă de 15 ani de închisoare, Mihalevici a hotărât să fugă, deşi KGB i-a confiscat paşaportul.

Cu vechiul paşaport, el a traversat, mai întâi, frontiera neprotejată cu Rusia, după care a ajuns în Ucraina, unde a obţinut o viză cehă, iar, ulterior, la Praga, unde a obţinut azil politic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici