Reşedinţa în care Benazir Bhutto a fost plasată în arest, încercuită de poliţie

Publicat: 13 11. 2007, 08:13
Actualizat: 05 11. 2012, 16:15

Poliţia a dorit să îi înmâneze, în cursul nopţii, un mandat de arest la domiciliu pentru şapte zile, însă Bhutto nu era "disponibilă" în această casă, aparţinând unui oficial din cadrul partidului său. Mandatul a fost depus în acel imobil şi apoi i-a fost interzisă ieşirea, a explicat un ofiţer al poliţiei din Lahore, Aftab Cheema.

Accesul la reşedinţă era practic împiedicat de poliţie, care a încercuit-o prin două rânduri de sârmă ghimpată şi bariere de lemn.

Poliţişti înarmaţi au luat poziţii în spatele unor saci cu nisip. Peste 1.100 de poliţişti au fost mobilizaţi, conform unor surse din poliţie.

Un apropiat al lui Bhutto a dat asigurări că fostul premier pakistanez va părăsi imobilul la ora locală 10.00 (07.00, ora României), aşa cum era prevăzut, pentru a lansa "marşul lung" de trei sau patru zile, de la Lahore la Islamabad (275 de kilometri), pentru a cere suspendarea stării de urgenţă, instaurată în urmă cu zece zile de preşedintele Pervez Musharraf.