Restricţiile de circulaţie, prelungite în trei oraşe din Egipt

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 30 ianuarie)

Urmărește
5 afișări

Restricţiile de circulaţie aflate în vigoare în trei mari oraşe din Egipt vor fi prelungite cu o oră începând de luni, a anunţat televiziunea de stat de la Cairo, citată de AFP.

Conform noilor prevederi, deplasările vor fi interzise începând cu ora locală 15.00 şi vor putea fi reluate la ora 8.00, potrivit televiziunii de stat, care a precizat că decizia îi aparţine "guvernatorului militar", titulatură care îl desemnează pe preşedintele Hosni Mubarak.

Restricţiile în vigoare în prezent prevăd interzicerea deplasărilor între orele 16.00 şi 8.00.

Interdicţia de deplasare a fost decretată vineri seară pentru Cairo, Alexandria şi Suez, după confruntări violente între forţele de ordine şi manifestanţii care cer, începând de marţi, înlăturarea regimului condus de Mubarak.

Manifestanţii nu au respectat însă restricţiile, iar armata, prezentă pe străzile marilor oraşe, nu a luat măsuri pentru a impune respectarea acestora.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici