- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Restricţiile privind gelurile şi cremele la bordul avioanelor vor fi anulate în curând
Pasagerii vor putea să urce, în curând, la bordul avioanelor cu creme, geluri sau lichide cosmetice, spre desosebire de situaţia curentă, în care aceştia nu au voie să urce în avion cu asemenea substanţe, a anunţat luni Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI).
Restricţiile privind gelurile şi cremele la bordul avioanelor vor fi anulate în curând (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În următorii doi ani, toate acestea se vor încheia", graţie instalării unor echipamente care permit detectarea explozibililor, a declarat secretarul general al acestei agenţii ONU, francezul Raymond Benjamin.
În schimb, el a apreciat că scanerele corporale, la care Italia intenţionează să renunţe, ar trebui să fie dezvoltate, ele urmând să permită, în timp, reducerea cozilor de aşteptare. Există câteva variante posibile, şi anume unele ţări riscă să respingă pasagerii care refuză să treacă prin aceste scanere, iar altele vor propune, opţional, percheziţii corporale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
La cea de a 37-a Adunare trienală a OACI, care se desfăşoară timp de zece zile, începând de marţi, la Montreal, vor participa aproximativ 1.200 de delegaţi, între care 40 de miniştri. În cadrul adunării vor fi dezbătute trei capitole mari, şi anume siguranţa transporturilor, sau altfel spus lupta împotriva terorismului, securitatea acestora şi eforturile de reducere a impactului avioanelor asupra mediului.
Statele Unite vor fi reprezentate de secretarul pentru Transporturi, Ray LaHood. Secretarul pentru Securitate Internă, Janet Napolitano, va interveni în prima zi a lucrărilor, marţi.
În ceea ce priveşte încălzirea climatică, aviaţia internaţională produce doar 1,4 la sută din emisiile de gaze cu efect de seră, a subliniat Benjamin, un nivel pe care intenţionează îl reducă cu 2 la sută pe an, până în 2020.
Aceste eforturi nu fac parte, ci sunt paralele cu angajamentele Protocolului de la Kyoto, un lucru care provoacă o anumită tensiune cu ţările în curs de dezvoltare, care fac parte din grupul celor 77, condus de China, Brazilia şi India, care ar prefera cadrul de la Kyoto.
Aceste ţări apreciază că, dacă revendicarea lor, ca ţările industrializate să suporte reducerea lor de emisii de gaze, va fi acceptată, ele ar obţine mai mult în cadrul Convenţiei asupra Schimbărilor Climatice decât prin OACI.
La Montreal riscă să fie adusă în discuţie şi o altă divergenţă, şi anume că Uniunea Europeană (UE), care vrea să avanseze în lupta împotriva schimbărilor climatice, intenţionează ca din 2012 să aplice o directivă prin care vor fi taxate emisiile de carbon ale zborurilor care pleacă din şi au ca destinaţie Europa.
Dar Statele Unite se opun acestei intenţii. Washingtonul ar fi de acord să plătească numai pentru emisiile pe care le vor produce deasupra Europei, dar nu şi pentru avioanle care pornesc de pe teritoriul său, a declarat Benjamin.
"Este necesar să ajungem la un acord care să fie prezentat la Cancun", în Mexic, la conferinţa ONU asupra climatului, prevăzută peste două luni, a adăugat secretarul general al OACI.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO