Reuniune a liderilor italieni şi audieri parlamentare pe tema crizei din Libia

Publicat: 18 03. 2011, 13:59
Actualizat: 06 11. 2012, 13:49

La reuniune, care urma să înceapă la ora 11.00 GMT (13.00, ora României), la sediul Guvernului, fiind prezidată de premierul Silvio Berlusconi, urmau să participe miniştrii Franco Frattini (Afaceri Externe), Ignazio La Russa (Apărare), Giulio Tremonti (Economie) şi Roberto Maroni (Interne).

Această reuniune, la care vor fi prezenţi, de asemenea, directorii serviciilor de securitate şi şeful Statului Major, are ca obiectiv să determine contribuţia italiană la instituirea zonei de interdicţie aeriană, afirmă surse guvernamentale.

Joi, înainte de adoptarea rezoluţiei ONU în acest sens, ministrul Apărării a dat asigurări că Italia „nu se poate sustrage obligaţiilor sale”.

Potrivit agenţiei italiene de presă TM News, Italia, care ocupă o poziţie geografică strategică, ar fi pregătită să pună la dispoziţie bazele sale de la Trapani Birgi, în Sicilia, şi Gioia Del Colle, în Puglia.

Frattini şi La Russa vor fi, ulterior, audiaţi în Senat, începând de la ora 13.00 GMT (15.00, ora României), de Comisiile de Apărare şi Afaceri Externe ale celor două Camere ale Parlamentului.

Italia, fostă putere colonială în Libia, a fost, până de curând, foarte prudentă în privinţa crizei libiene, dar a acceptat, deja, principiul unei zone de interdicţie aeriană şi a anunţat că va contribui în cadrul acesteia.

Cu toate acestea, Tratatul de prietenie, semnat în 2008, de colonelul Muammar Kadhafi şi prietenul său, premierul Silvio Berlusconi, interzice în mod oficial utilizarea teritoriului italian pentru operaţiuni militare în Libia. Dar Frattini a declarat, deja, că tratatul era suspendat „de facto”, de la începutul insurecţiei.