Reuniune extraordinară a miniştrilor Agriculturii din UE, în legătură cu bacteria E.coli
Miniştrii europeni ai Agriculturii vor fi foarte probabil convocaţi la 17 iunie la Luxemburg pentru o reuniune extraordinară consacrată urmărilor pe care epidemia provocată de bacteria mortală EHEC le au asupra sectorului fructelor şi legumelor, au anunţat vineri surse diplomatice, citate de AFP.
"Preşedinţia ungară a Uniunii Europene are intenţia fermă de a convoca o reuniune extraordinară în jurul acestei date", a confirmat pentru AFP Marton Hajdu, purtătorul de cuvânt al reprezentanţei ungare la UE.
"Sunt şanse de 95 la sută ca această reuniune să fie convocată efectiv", a apreciat vineri un diplomat european.
Potrivit mai multor surse diplomatice, dacă 17 iunie este în discuţie, data definitivă urmează să fie fixată "luni sau marţi".
Comisia Europeană ar putea să le supună miniştrilor propuneri concrete pentru a veni în sprijinul sectorului. Marţi, la încheierea unei vizite la Debrecen (Ungaria), comisarul pentru Agricultură Dacian Cioloş a promis că va analiza toate posibilităţile de ajutor, avertizând însă că acestea sunt "limitate".
Bacteria mortală, care a provocat deja 18 morţi, între care 17 în Germania, a tăiat brusc apetitul consumatorilor de crudităţi, punând în dificultate producătorii agricoli din toată Europa.
Comisia Europeană a ridicat miercuri avertizarea privind legumele spaniole, în special castraveţii, consideraţi săptămâna trecută, de autorităţile sanitare din Hamburg, responsabili de această epidemie.
Dar pagubele sunt deja considerabile pentru agricultura spaniolă, care a văzut exporturile prăbuşindu-se. Spania cere "despăgubiri pentru prejudiciile provocate" şi intenţionează să depună o plângere împotriva autorităţilor din Hamburg. Olanda, Germania şi Portugalia vor, de asemenea, ajutoare pentru agricultura lor.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

