Pentru trecerea în 2016, măsuri speciale de securitate au fost luate în multe zone din lume, în principal în ţările Uniunii Europene, în Statele Unite, Canada şi Turcia, pe fondul riscurilor teroriste.
La Bruxelles ceremoniile programate au fost anulate din cauza unui complot islamist. „Şase persoane au fost reţinute pentru audieri”, a anunţat Parchetul federal belgian, într-un comunicat.
La Munchen, autorităţile germane au decis închiderea a două gări din cauza riscului unor atentate pregătite de ISIS.
Petrecăreţii britanici nu s-au dezminţit nici în acest an, forţele de ordine din Londra arestând 48 de scandalagii, iar serviciile de ambulanţă lucrând la capacitate maximă pentru a face faţă numărului mare de solicitări, foarte multe cazuri fiind de comă alcoolică, potrivit Daly Mail.
Măsuri speciale de securitate au fost luate în centrul Parisului, unde pe 13-14 noiembrie teroriştii au omorât 130 de persoane, dar şi la Londra, Roma, Berlin, Viena şi Bucureşti.
La New York, cei care au ales să petreacă Revelionul în Times Square, pentru a urmări tradiţionala bilă de cristal , au fost atent verificaţi de forţele de ordine, neavând voie cu rucsacuri sau cu genţi mari. Poliţia a folosit detectoare de radiaţii şi câini pentru a identifica explozibili.
În Dubai, deşi un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, într-un hotel situat în centrul oraşului, chiar în piaţa în care urma să aibă loc un spectacol de artificii de Revelion, amplul show pirotehnic s-a desfăşurat normal.
FRANTA, PARIS
GRECIA, ATENA
ROTTERDAM, ELVEŢIA
RUSIA, MOSCOVA
LITUANIA
EGIPT, MAREA PIRAMIDĂ
SUA, NEW YORK