- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (16.09.2024, 09:26)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Revizuirea radicală a sistemului judiciar din Mexic intră oficial în vigoare
Reforma judiciară din Mexic, care revizuieşte instanţele din ţară şi care va permite votanţilor să aleagă judecătorii, a intrat oficial în vigoare duminică, după ce textul modificărilor constituţionale a fost publicat în buletinul oficial al guvernului.

Revizuirea radicală a sistemului judiciar din Mexic intră oficial în vigoare
Reformele marchează o victorie legislativă majoră în ultimele săptămâni de mandat ale preşedintelui Andres Manuel Lopez Obrador, scrie Reuters.
Lopez Obrador, care s-a confruntat adesea cu judecători pe care i-a calificat drept corupţi, a susţinut că revizuirea era necesară pentru a servi mai bine interesele cetăţenilor obişnuiţi. Criticii au replicat că alegerea judecătorilor, mai degrabă decât numirea lor, va pune capăt independenţei politice a sistemului judiciar, subminând în acelaşi timp încrederea investitorilor.
Reforma a fost susţinută de Lopez Obrador şi aprobată de aliaţii săi din Congres şi de majoritatea legislativelor de stat la începutul acestei luni.
Lopez Obrador a semnat un decret pentru publicarea reformei în timp ce stătea alături de succesoarea sa, Claudia Sheinbaum, într-un videoclip postat pe reţelele sociale.
Publicarea reformei constituţionale în buletinul oficial al guvernului dă startul procesului de pregătire a primelor alegeri judiciare pentru judecătorii federali, inclusiv pentru judecătorii Curţii Supreme, programate pentru luna iunie a anului viitor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei