Revoluţiile arabe şi criza economică ar putea mări riscul unor atacuri teroriste în UE - Europol

Revoluţiile arabe şi criza economică ar putea mări riscul unor atacuri teroriste în Uniunea Europeană (UE) din partea grupărilor islamiste, de extremă-dreapta şi de stânga, potrivit raportului anual pe 2010 al forţei europene de poliţie, Europol, relatează publicaţia electronică EUObserver.

Urmărește
5 afișări

Raportul anual, Situaţia şi tendinţele terorismului în UE, dat publicităţii marţi, care acoperă evenimente din 2010, notează că vasta majoritate a incidentelor teroriste de pe teritoriul Uniunii au fost comise de grupări separatiste ca ETA, în Spania, şi gruparea turcă PKK/Kongra-Gel. Eşuate sau reuşite, 160 din totalul de 249 de atacuri au fost separatiste, în comparaţie cu 45 de incidente provocate de grupări de stânga şi trei cazuri provocate de islamişti.

Potrivit documentului, cel mai mare număr de arestări în baza unor acuzaţii de terorism s-a înregistrat în Franţa (219), Spania (118), Irlanda (62), Marea Britanie (45) şi Olanda (39). În Germania, cea mai mare ţară din Uniune, s-au înregistrat 25 de cazuri, iar în Italia 29. În ţări ca Belgia (20) şi Grecia (18), s-a înregistrat un nivel redus de arestări, în timp ce în România au avut loc 16, singura ţară post-comunistă cu un număr notabil de arestări în baza unor acuzaţii de terorism.

Cu privire la ideologia islamistă a unor grupări ca al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI) şi al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), Europol a precizat că incitările la violenţă s-au concentrat mai ales asupra caricaturilor profetului Mahomed, în Danemarca, interzicerii vălului musulman, în Franţa, votului împotriva minaretelor, în Elveţia, războiului, în Afganistan şi "ocupaţiei" spaniole a localităţilor Ceuta şi Melilla, în Maroc.

Raportul notează că, în privinţa revoluţiilor arabe, AQMI şi AQPA "au fost reduse la statutul de simpli observatori, incapabili să influenţeze evenimentele", suferind "un pas înapoi notabil, în termeni de susţinere şi recrutare", pentru că protestele paşnice s-au dovedit mai eficiente în înlăturarea unor dictatori, decât zeci de ani de bombardamente. Dar, în cazul în care "aşteptările (privind reformele politice) nu vor fi atinse, consecinţele ar putea fi o intensificare a susţinerii organizaţiilor teroriste", iar "asemenea organizaţii pot profita de avantajul temporar al reducerii puterii statului".

"Persoane cu scopuri teroriste ar putea pătrunde cu uşurinţă pe teritoriul Uniunii, între numeroşii imigranţi" din zonele de conflict, avertizează Europol. Acesta avertizează, totodată, asupra posibilităţii ca grupări de centru-dreapta să "obţină capital" de pe urma xenofobiei latente din societatea europeană. "Dacă tulburările din lumea arabă conduc la un influx major de imigranţi în Europa, extremismul de dreapta şi terorismul ar putea câştiga din nou teren, prin articularea unei temeri publice mai extinse în legătură cu imigraţia", afirmă raportul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici