- Home
- Externe
- ANKARA , (06.07.2017, 15:20)
- Mircea Olteanu
REZOLUŢIE a Parlamentului European. Negocierile de aderare a Turciei la UE, la un pas de a fi suspendate. Regimul lui Erdogan, criticat pentru reforma care îi sporeşte puterile
Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care se cere suspendarea negocierilor pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană în cazul în care Ankara va efectua o reformă constituţională, prin care puterile preşedintelui vor fi sporite, informează agenţia de ştiri Reuters.

Parlamentul European cere suspendarea negocierilor pentru aderarea Turciei la UE
Parlamentul European are o influenţă limitată în această chestiune, iar Turcia a transmis încă dinainte că respinge orice propunere de renunţare la negocierile pentru aderare în schimbul cooperării în alte domenii.
Liderii UE au criticat atitudinea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan faţă de oponenţii lui, atât înainte, cât şi după tentativa eşuată de lovitură de stat din Turcia.
Rezoluţia adoptată de Parlamentul European "cere Comisiei şi statelor membre, în concordanţă cu Cadrul de Negocieri, să suspende în mod formal şi fără întârziere negocierile pentru aderare cu Turcia în cazul în care pachetul de reforme constituţionale este adoptat neschimbat".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Reforma constituţională propusă de Erdogan, şi aprobată printr-un referendum în luna aprilie, prevede trecerea la un sistem prezidenţial în Turcia, însă partidele de opoziţie şi organizaţiile pentru drepturile omului afirmă că reformele ameninţă independenţa justiţiei şi creează condiţiile pentru instalarea unui regim autoritarist.



Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe