Prima pagină » Știri externe » Clericul radical Abu Qatada, extrădat din Marea Britanie, a ajuns în Iordania. Inculpat pentru terorism, el se declară nevinovat

Clericul radical Abu Qatada, extrădat din Marea Britanie, a ajuns în Iordania. Inculpat pentru terorism, el se declară nevinovat

Clericul radical Abu Qatada, expulzat duminică din Marea Britanie, a fost inculpat pentru terorism la scurt timp după sosirea sa în Iordania şi a pledat nevinovat, au anunţat surse judiciare.
Clericul radical Abu Qatada, extrădat din Marea Britanie, a ajuns în Iordania. Inculpat pentru terorism, el se declară nevinovat

Predicatorul a fost prezentat în faţa procurorilor Curţii de Siguranţă a statului, unde a fost inculpat pentru „complot în vederea comiterii unor acte teroriste” şi a fost plasat în arest preventiv timp de 15 zile, a explicat o sursă judiciară pentru AFP.

„Abu Qatada a pledat nevinovat”, a adăugat avocatul său, Tayssir Diab, precizând că va depune încă de luni un recurs pentru a obţine eliberarea pe cauţiune a clientului său.

În pofida angajamentului la „transparenţă” anunţat duminică dimineaţă de autorităţile iordaniene, presa nu a fost autorizată să intre în sala de audieri pentru a auzi anunţul capetelor de acuzare.

Cazurile respective, legate de acuzaţiile privind planificarea unor atentate, i-au adus deja lui Abu Qatada două condamnări, la închisoare pe viaţă şi la 15 ani de închisoare, dar acesta va beneficia de un nou proces, în măsura în care până în prezent a fost judecat în lipsă.

După ce a rezistat în faţa tribunalelor timp de mai mulţi ani, Abu Qatada a acceptat în mai să se întoarcă în Iordania, după ratificarea unui tratat între cele două ţări care garantează că dovezile obţinute prin tortură nu vor putea fi folosite în cadrul noului său proces.