"Cum poate cineva să aibă încredere într-o persoană care a semnat 64 de acorduri (în timpul procesului de negociere), fără a implementa nici unul, care a semnat fiecare pagină a unui memorandum care cuprindea cele mai ample concesii făcute de noi şi pe care nu l-a onorat?", a întrebat retoric Smirnov.
"Cum poate cineva să aibă încredere într-o persoană care a promis că va conferi limbii ruse statutul oficial, dar care nu a făcut nimic, şi care este obsedată de dorinţa de a ne acapara proprietatea fără să ofere nimic în schimb", a precizat joi Smirnov pentru postul rus de televiziune Vesti 24.
Liderul de la Tiraspol a făcut aceste comentarii în replică la declaraţiile lui Voronin potrivit cărora Chişinăul ia în calcul posibilitatea acordării Transnistriei un statut de autonomie extinsă în baza căreia va avea propriul imn naţional şi propria emblemă şi la promisiunea făcută de liderul moldovean potrivit căreia Republica Moldova nu va adera la NATO, dacă Transnistria rămâne parte integrantă din ea.