Bokros, fost ministru socialist, al cărui nume este asociat cu măsurile de austeritate de la jumătatea anilor ’90, se află pe primul loc al listei pentru alegerile europarlamentare a Forumului Democratic, de opoziţie, şi a fost iniţial propunerea acestei formaţiuni pentru funcţia de prim-ministru.
Conducerea Partidului Socialist ungar, de guvernământ, s-a întrunit sâmbătă dimineaţa, pentru a desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru, după ce premierul Ferenc Gyurcsany şi-a anunţat, cu o săptămână în urmă, retragerea din funcţie.
Conform MTI, conducerea socialistă va discuta două opţiuni – nominalizarea fostului ministru al Finanţelor Lajos Bokros sau a directorului Electrolux, Janos Takacs. Susţinătorii lui Takacs se pronunţă în favoarea convocării de alegeri anticipate în cazul în care acesta nu va fi nominalizat.
Mai mulţi lideri socialişti au declarat vineri dimineaţă că partidul este decis să nominalizeze un candidat. Conducerea partidului l-a propus pe Takacs, însă biroul executiv al partidului liberal de opoziţie SZDSZ a respins propunerea, exprimându-şi însă sprijinul pentru Bokros.
Janos Takacs, cu dublă cetăţenie – ungară şi română -, a fost propus pentru a ocupa funcţia de premier al Ungariei de actualul şef al Executivului, Ferenc Gyurcsany. Takacs, directorul general al companiei Electrolux Ungaria, s-a născut în Transilvania şi are dublă cetăţenie, ungară şi română.