„Este prea uşor să permiţi unor asemena atrocităţi să întreţină focul răzbunării. Însă răzbunarea nu înseamnă dreptate”, a declarat Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad al-Hussien.
Confruntându-se cu presiuni în urma atacului de luna trecută de la Bagdad, revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic, premierul Haider al-Abadi a solicitat o anchetă privind întârzierile în execuţia deţinuţilor găsiţi vinovaţi pentru infracţiuni legate de terorism.
„Având în vedere slăbiciunile din sistemul judiciar irakian şi climatul actual în Irak, sunt foarte ingrijorat de faptul că oameni nevinovaţi ar fi putut fi şi ar putea fi în continuare condamnaţi şi executaţi, acest lucru generând erori judiciare mari şi ireversibile”, a mai spus Zeid.