Yair Miron, un chirurg plastic care nu a realizat niciodată implanturi de fertilizare

Publicat: 22 07. 2009, 10:09
Actualizat: 06 11. 2012, 09:25

Atunci când Miron a auzit de sosirea poliţiei la clinica tatălui său, a mers acolo pentru a vedea ce se întâmplă. La sosirea sa, acesta a fost arestat, a declarat consulul Lili Ben-Harush, pentru Ynet.

Cei doi cetăţeni israelieni, Harry Miron şi fiul său, sunt proprietari înregistraţi ai clinicii de fertilizare Sabyc. Instanţa din România le-a prelungit marţi detenţia la 29 de zile. "Starea lor este foarte fragilă. (…) Nu înţeleg de ce sunt acolo", a declarat Ben-Harush, după ce i-a vizitat pe tată şi fiu în închisoare. Alţi doi doctori, Natan Levitt şi Genya Ziskind, nu au fost arestaţi, dar au primit interdicţie de a părăsi România.

Surse din România, citate de site-ul Ynetnews.com, au declarat că suspecţii din acest caz sunt bănuiţi de evaziune fiscală.