- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rezultatele alegerilor din Iran contrazic tendinţele înregistrate la scrutinele anterioare
Rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale din Iran indică o modificare "neverosimilă" a tendinţei în favoarea lui Mahmoud Ahmadinejad în raport cu scrutinele precedente, potrivit unui studiu realizat de un institut britanic şi dat publicităţii duminică.
Rezultatele alegerilor din Iran contrazic tendinţele înregistrate la scrutinele anterioare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit institutului independent Chatham House, analiza cifrelor comunicate de Ministerul de Interne arată că Mahmoud Ahmadinejad nu ar fi obţinut o victorie atât de clară fără o schimbare radicală a comportamentului populaţiei rurale şi al reformiştilor.
Este vorba despre 50,9 la sută din voturi în favoarea preşedintelui reales, care ar fi câştigat 47,5 la sută din sufragiile celor care au votat pentru candidaţii reformişti la alegerile din 2005, potrivit studiului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
"Acesta, mai mult decât orice alt rezultat, este foarte improbabil şi face obiectul a numeroase dezbateri în Iran", potrivit aceleiaşi surse.
Studiul arată în special că în două provincii conservatoare, Mazandaran şi Yazd, participarea a fost mai mare de sută la sută.
Analiza, realizată sub egida profesorului Ali Ansari, directorul Institutului pentru studii iraniene la universitatea St. Andrews, repune în discuţie ipoteza potrivit căreia victoria lui Ahmadinejad se datorează participării masive a majorităţii conservatoare.
Chatham House dezvăluie că în 1997, 2001 şi 2005, "candidaţii conservatori şi Ahmadinejad în special au fost foarte nepopulari în zonele rurale", dar rezultatele de anul acesta arată că preşedintele reales a înregistrat scoruri remarcabile în aceste regiuni.
"Această creştere a sprijinului faţă de Ahmadinejad în zona rurală şi în rândul minorităţilor este fără precedent faţă de tendinţele anterioare", precizează studiul, care consideră că acest aspect este crucial.
Preşedintele a obţinut circa 13 milioane de voturi în plus la alegerile din 2009 faţă de totalul voturilor conservatoare în 2005, potrivit rezultatelor oficiale.
Pentru a realiza scorurile care i-au fost atribuite de autorităţile iraniene în zece din cele 30 de provincii, Ahmadinejad ar fi trebuit să primească voturile tuturor noilor electori, ale tuturor alegătorilor centrişti şi 44 la sută din voturile alegătorilor reformişti.
Dar multe dintre aceste provincii sunt exact cele în care reformistul Mehdi Karrubi a obţinut rezultate bune în 2005. Susţinătorii săi ar fi decis deci să îl voteze pe Ahmadinejad şi nu în favoarea rivalului său reformist, Mir Hossein Moussavi.
"Pentru numeroşi reformişti, această situaţie este extrem de neverosimilă", adaugă studiul.
Susţinătorii lui Ahmadinejad afirmă că acesta şi Karrubi au acelaşi profil "de om din popor", ceea ce explică în opinia lor modificarea tendinţei, potrivit Chatham House.
Potrivit rezultatelor oficiale, Mahmoud Ahmadinejad a câştigat alegerile prezidenţiale din primul tur cu 62,63 la sută din voturi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:11
-
astăzi, 12:34