„În prezent, Rusia nu mai poate fi un partener, însă continuă să fie un stat strategic şi vecin”, a declarat Mogherini, desemnată la sfârşitul lui august în funcţia de şefă a diplomaţiei Uniunii Europene.
Întrebată referitor la tactica pe care o va adopta Uniunea Europeană în relaţiile cu „ursul rus”, ministrul italian de Externe a răspuns cu umor că nu are „multă experienţă în ce priveşte urşii”.
„Însă avem nevoie de un amestec de fermitate şi diplomaţie. Echilibrul depinde, de asemenea, de reacţia ursului”, a adăugat ea.
La începutul lui septembrie, Mogherini, acuzată de mai multe state din Est că ar fi apropiată Rusiei, a dat asigurări că Moscova nu mai este un „partener strategic”, din cauza rolului său în criza din Ucraina.
Ea a evocat luni necesitatea de a „implica” din nou Rusia, în special în subiectul dezarmării nucleare.
Mogherini a subliniat că este foarte important ca cele 28 de state membre ale Uniunii Europene să „rămână unite”.
Ea a cerut o „implementare completă” a acordurilor încheiate la Minsk cu privire la un armistiţiu în estul Ucrainei.