Rezultatul alegerilor prezidenţiale afgane, subiect de negocieri intense

Autorităţile electorale afgane continuă să aibă dispute privind necesitatea unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale afgane, la două luni după primul tur, negocieri intense pe această temă având loc sâmbătă între principalii doi candidaţi.

Urmărește
45 afișări
Imaginea articolului Rezultatul alegerilor prezidenţiale afgane, subiect de negocieri intense

Rezultatul alegerilor prezidenţiale afgane, subiect de negocieri intense (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Conform unor diplomaţi de la Kabul, politicieni afgani şi reprezentanţi occidentali negociază energic de câteva zile pentru a evita un al doilea tur de scrutin, care ar putea destabiliza şi mai mult ţara, deja afectată de o intensificare a insurecţiei.

Alegerile de la 20 august au fost marcate de numeroase acuzaţii de fraudă, mai ales la adresa preşedintelui în exerciţiu, Hamid Karzai. El se află pe primul loc potrivit rezultatelor preliminare, cu 54,6 la sută din voturi, faţă de 27,8 la sută pentru principalul său rival, fostul ministru de Externe Abdullah Abdullah.

Aceste cifre le contrazic însă pe cele avansate de Comisia de Reclamaţii Electorale (ECC), potrivit căreia 47 la sută dintre alegători au votat pentru Karzai, a relatat vineri Washington Post.

Odată finalizate anchetele, ECC (susţinută de ONU) va publica recomandările vizând eliminarea voturilor frauduloase din rezultatele preliminare.

Aceste recomandări, sub forma a trei "ordine", vor fi trimise Comisiei Electorale Independente (IEC), responsabilă cu anunţarea oficială a rezultatului votului şi considerată pro-Karzai.

"Nici o decizie nu a fost luată până în prezent şi nu ştiu când va fi luată. Este posibil ca deciziile ECC să fie trimise oficial la IEC în această seară", a declarat o sursă din cadrul ECC.

Toată săptămâna, comunitatea internaţională a încercat să negocieze un acord Karzai-Abdullah, pentru a evita un al doilea tur.

Serviciul preşedintelui a anunţat că acesta a discutat la telefon vineri cu secretarul de Stat american, Hillary Clinton, cu premierul britanic Gordon Brown, cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi cu preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari.

La rândul său, Abdullah a discutat cu Clinton şi s-a întâlnit cu senatorul american John Kerry, potrivit purtătorului de cuvânt al candidatului afgan.

De asemenea, la Kabul se află ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner.

Fostul ambasador american în Irak şi Afganistan, Zalmay Khalilzad, s-a întâlnit cu Karzai şi Abdullah, iniţiativă interpretată de diplomaţi ca o tentativă de a-i convinge să creeze un Guvern de uniune naţională.

Abdullah, care a repetat că nu va intra într-un Guvern condus de Karzai dacă acesta este reales prin fraudă, pare să-şi fi moderat poziţia săptămâna aceasta.

În opinia lui Haroun Mir, de la Centrul afgan de cercetări şi studii politice, Abdullah ar putea deveni "secretar general al Guvernului" de uniune, o nouă funcţie creată de Karzai.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici