Rice îndeamnă Pakistanul la o cooperare "totală" în ancheta privind atacurile din Bombay

Secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, a cerut luni Islamabadului să dea dovadă de o cooperare "completă, absolută şi totală" în ancheta privind atentatele din Bombay.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Rice îndeamnă Pakistanul la o cooperare "totală" în ancheta privind atacurile din Bombay

Rice îndeamnă Pakistanul la o cooperare "totală" în ancheta privind atacurile din Bombay (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu vreau să trag concluzii pripite pe această temă, dar sunt convinsă că este nevoie de o transparenţă şi de o cooperare complete, absolute şi totale, fapt pe care îl aşteptăm", a declarat Rice luni.

Secretarul american de Stat este aşteptat miercuri la New Delhi pentru a exprima solidaritatea Statelor Unite faţă de India.

"Este extrem de important să existe cel mai ridicat grad de cooperare între Pakistan şi India la nivelul tuturor instituţiilor", a adăugat Rice.

"Cred că va avea loc o cooperare la nivelul forţelor de ordine, cât şi una la nivelul serviciilor de informaţii pentru a aprofunda lucrurile", a precizat ea, după ce Pakistanul a revenit asupra propunerii sale iniţiale de a-l trimite pe directorul serviciilor de informaţii în India.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici