Rice: Obama ar putea continua abordarea lui Bush în materie de politică externă

Preşedintele american ales, Barack Obama, ar putea continua abordarea lui George W. Bush în privinţa unor probleme de politică externă, precum Iranul, a declarat secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, citat de cotidianul Financial Times, în ediţia electronică.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului Rice: Obama ar putea continua abordarea lui Bush în materie de politică externă

Rice: Obama ar putea continua abordarea lui Bush în materie de politică externă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În timpul celui de-al doilea mandat al lui Bush, Statele Unite şi-au coordonat poziţia lor faţă de Uniunea Europeană, Rusia şi China.

 

"Când vorbesc cu aliaţii noştri, ei cred că aceasta este structura" cu care lucrurile se vor hotărî în ultimă instanţă, a declarat Rice, recunoscând în acelaşi timp că administraţia Obama ar putea avea propria abordare.

"Motivul pentru care ar putea exista unele elemente de continuitate este că noi am încercat să organizăm grupuri internaţionale care pot mai întâi să se ocupe şi apoi să rezolve aceste probleme foarte dificile într-un mod multilateral", a declarat secretarul de Stat. Ea s-a referit nu doar la eforturile administraţiei în privinţa Iranului, dar şi în privinţa Coreei de Nord şi a conflictului israeliano-palestinian.

Declaraţiile lui Rice ar putea descuraja aşteptările ca viitoarea administraţie să reprezinte o rupere completă de politica externă precedentă. Ele subliniază de asemenea obstacolele cu care noua echipa va trebui să se confrunte, în condiţiile în care aceasta încearcă să găsească o soluţie la problemele pe care administraţia Bush nu le-a putut rezolva.

În timp ce Obama a promis o abordare cu totul diferită de cea a administraţiei aflate la sfârşit de mandat pe chestiuni precum încălzirea globală şi baza de la Guantanomo, mulţi dintre reprezentanţii adminstraţiei sale sunt centrişti apreciaţi de republicani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici