Prima pagină » Știri externe » Putin: Tandemul cu Dmitri Medvedev este un instrument util pentru guvernarea Rusiei

Putin: Tandemul cu Dmitri Medvedev este un instrument util pentru guvernarea Rusiei

Premierul rus, Vladimir Putin, a afirmat, luni, că tandemul său cu preşedintele Dmitri Medvedev s-a dovedit un instrument util pentru guvernarea statului rus, informează RIA Novosti, în pagina electronică.
Putin: Tandemul cu Dmitri Medvedev este un instrument util pentru guvernarea Rusiei

„Faimosul tandem despre care se vorbeşte adesea a devenit cu adevărat un instrument eficient”, a spus Putin, care a vizitat o tabără pentru tineri din apropierea lacului Seliger, în regiunea rusă Tver.

„Îl ştiu de multă vreme pe Medvedev. Lucrăm mult împreună şi avem o viziune de principiu comună în legătură cu evoluţia ţării şi cu afacerile internaţionale. Totuşi, suntem diferiţi şi putem avea divergenţe de opinii”, a adăugat el.

„Însă ne-am creat un stil de lucru care ne permite să ne înţelegem şi să luăm decizii echilibrate”, a spus Putin.

Vladimir Putin a evitat însă să dea un răspuns clar în legătură cu eventuala sa candidatură la alegerile prezidenţiale din 2012. „În privinţa viitorului, acesta nu este prea îndepărtat. Vom discuta în curând şi despre proiectele noastre”, a adăugat el.