Prima pagină » Știri externe » Risc de avalanşe în munţii din Bulgaria

Risc de avalanşe în munţii din Bulgaria

Riscul de avalanşe a crescut în zonele montane din Bulgaria, după ninsorile abundente de sâmbătă, au avertizat salvamontiştii.
Risc de avalanşe în munţii din Bulgaria

Duminică dimineaţa nu mai ningea în zonele montane înalte, unde temperaturile erau de minus 10 grade Celsius la 2.000 de metri altitudine şi vântul bătea uşor. Potecile au fost acoperite de zăpadă şi s-au format troieni,informează site-ul Novinite.com

Turiştii sunt sfătuiţi să ia în considerare riscul crescut de avalanşe, mai ales în zonele în pantă, şi să urmeze doar traseele montane de iarnă.

Sâmbătă, telescaunul din staţiunea Boroveţ s-a defectat însă va fi repus în funcţiune duminică.