Autorităţile elene au lansat apeluri la vigilenţă şi sfaturi de evitare a deplasărilor, în timp ce mai multe municipalităţi au deschis săli climatizate pentru persoanele sensibile.
Frontul incendiilor era calm sâmbătă, dar pompierii erau pregătiţi pentru orice eventuală intervenţie. Două incendii de pădure au izbucnit vineri în Creta, în apropiere de Ierapetra, şi în Boeotia, în apropiere de Livadia, erau controlate în jurul prânzului.
Potrivit serviciului de meteorologie, căldura a atins în cursul zilei 43 de grade Celsius în câmpia Thessalia, în centrul ţării, precum şi pe insula Eubea, la nord-est de Atena, şi în estul Peloponezului, la sud-vest de capitală.
Mercurul termometrelor a urcat până la 42 de grade în Attica, zonă intens populată din Atena, la 41 de grade în Macedonia (nord) şi în jurul a 40 de grade la Salonic şi în centrul şi sudul Peloponezului, precum şi în Epirus, în vest.
Arhipelagurile vor fi relativ ferite, cu temperaturi de 39 de grade Celsius în Cyclade, în centrul Mării Egee, şi 38 de grade Celsius în Dodecanese, în sud-est.
În Italia, "opt incendii sunt încă active, patru fiind pe punctul de a fi controlate, iar unul fiind stins", a declarat un purtător de cuvânt al protecţiei civile, precizând că regiunile vizate sunt Sardinia, Calabria, Lazio şi Sicilia.
Circa 1.500 de persoane, sprijinite de zece avioane şi 11 elicoptere, au luptat cu flăcările joi, în special în Sardinia, unde peste 15.000 de hectare au fost devastate de incendii, potrivit autorităţilor locale.