Riscul de război în Europa nu a fost niciodată atât de mare, a avertizat şeful diplomaţiei franceze
- Ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Franţei a avertizat că ”linia frontului se apropie tot mai mult de noi”, într-o declaraţie făcută luni, la Radio France Inter.
- Jean-Noël Barrot este convins că ”Europa trebuie să-şi folosească toate mijloacele pentru ca niciodată să nu mai apeleze la SUA pentru asigurarea securităţii europene”.

Riscul de război în Europa nu a fost niciodată atât de mare, a avertizat şeful diplomaţiei franceze
Jean-Noël Barrot, ministrul de externe al Franţei, a declarat luni, că „linia frontului se apropie constant de noi” din cauza „ambiţiilor imperialiste” ale Rusiei, în special a războiului pe care l-a lansat împotriva Ucrainei. Potrivit estimărilor sale, ”Riscul de război pe continentul european, în Uniunea Europeană, nu a fost niciodată atât de mare pentru că de aproape cincisprezece ani, ameninţarea continuă să se apropie de noi”.
„Pentru a pune capăt războiului rus de agresiune în Ucraina, ne dorim ca Statele Unite, prin presiuni, să-l poată aduce pe Vladimir Putin la masa negocierilor, iar acesta să fie de acord să pună capăt odată pentru totdeauna ambiţiilor sale imperialiste, care au mutat linia frontului tot mai aproape de noi”, a explicat el care este strategia pe care o consideră viabilă, conform Le Figaro.
Barrot a salutat rezultatul reuniunii la nivel înalt a cincisprezece ţări europene, duminica trecută, la Londra, spunând că „am asistat la ceea ce este trezirea unei întregi părţi a europenilor, care au refuzat să vadă realitatea”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina: multe negocieri, puţine rezultate
-
Elena Lasconi: Aş susţine-o pe Maia Sandu la prezidenţiale dacă ar exista consens politic
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
El consideră că aceste ţări europene sunt convinse acum de necesitatea „ca Europa să-şi asigure propria securitate şi să-şi folosească toate mijloacele necesare pentru ca niciodată să nu mai fie nevoie să întrebăm Statele Unite ce pot face pentru securitatea europeană”.
Ministrul francez a mai explicat că propunerea înaintată de Franţa şi Marea Britanie pentru un armistiţiu de o lună în Ucraina „în aer, pe mări şi pe infrastructurile energetice (...) a fost o modalitate de a verifica dacă Rusia este într-adevăr dispusă să pună capăt acestui război”, precizând că „asta nu înseamnă retragerea trupelor terestre ruse în primă instanţă”. „Acesta este momentul când vor începe adevăratele negocieri pentru pace. Pentru că vrem pace, dar vrem o pace solidă şi o pace durabilă”, a adăugat el.
În viitorul apropiat, Barrot a considerat că „este posibil” să se reia dialogul dintre preşedintele american Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski întrerupt după discuţiile aprinse care au avut loc vineri, la Casa Albă. „Cred că există o dorinţă de ambele părţi, o conştiinţă comună că este în interesul Ucrainei, al europenilor şi al americanilor, să se asigure că ambiţiile imperialiste ruse sunt oprite”, a precizat ministrul francez, conform sursei citate.
În urmă cu o lună, Jean-Noël Barrot a reacţionat şi la declaraţiile lui Donald Trump, referitoare la anexarea Groenlandei, spunând în mod clar că ”Uniunea Europeană nu le va permite altor naţiuni să atenteze la graniţele sale, indiferent care ar fi acestea”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

