- Home
- Externe
- TOKYO, (11.04.2011, 08:50)
- Valentin Vidu , Valentin Vidu ,
Riscul unei scurgeri radioactive majore la Fukushima, "redus considerabil"
Riscul unei scurgeri radioactive majore la centrala de la Fukushima (nord-est) s-a "redus în mod considerabil", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez, după o lună de la cutremurul urmat de un tsunami, aflate la originea accidentului nuclear.

Riscul unei scurgeri radioactive majore la Fukushima, "redus considerabil" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Riscul ca situaţia centralei nucleare să se deterioreze şi să producă o nouă scurgere radioactivă majoră s-a redus în mod considerabil", a declarat Yukio Edano.
"Este evident că centrala nu este în stare să funcţioneze normal", a recunoscut purtătorul de cuvânt. "Trebuie, în continuare, să cerem locuitorilor să evacueze, în cazul în care s-ar întâmpla un asemenea incident (...). Dar noi credem că acest risc a devenit mult mai redus, în comparaţie cu situaţia la o săptămână sau la două săptămâni după cutremur", a continuat acesta.
Edano a reafirmat, totuşi, că zona de evacuare, pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei, "ar trebui să fie suficientă".
La 11 martie, un val de 14 metri înălţime, provocat de un cutremur cu magnitudinea 9, a distrus reţeaua de alimentare electrică şi a întrerupt circuitele de răcire de la Fukushima Daiichi (numărul 1), provocând începutul unei fisiuni a barelor de combustibil, urmată de explozii şi emanaţii radioactive.
Guvernul a ordonat evacuarea locuitorilor, pe o rază de 20 de kilometri, şi a recomandat persoanelor care locuiesc pe o rază cuprinsă între 20 şi 30 de kilometri de la instalaţie să plece sau să se închidă în casă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei