- Home
- Externe
- LONDRA, (24.10.2022, 11:04)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Rishi Sunak are prima şansă pentru a deveni premierul Marii Britanii
Rishi Sunak, fost ministru de finanţe în vârstă de 42 de ani, ar putea fi numit lider al Partidului Conservator luni şi o va înlocui automat pe Liz Truss, devenind al treilea prim-ministru al Marii Britanii în mai puţin de două luni, potrivit Reuters.
Urmărește
1276 afișări
Rishi Sunak are prima şansă pentru a deveni premierul Marii Britanii
Rishi Sunak are prima şansă pentru a devenit premierul Marii Britanii, după ce rivalul său, Boris Johnson, a renunţat la cursă, recunoscând că nu mai poate uni partidul lor după una dintre cele mai turbulente perioade din istoria politică britanică.
Sunak, fost ministru de finanţe, fost şef al unui fond de investiţii, după ce va fi numit premier al marii Britanii se va confrunta cu unul dintre cele mai dificile seturi de provocări, având sarcina de a reconstrui reputaţia fiscală a Marii Britanii prin reduceri profunde de cheltuieli, în timp ce aceasta alunecă în recesiune, trasă în jos de creşterea bruscă a preţurilor la energie, alimente şi credite ipotecare.
De asemenea, el va prezida un partid care a sărit de la o criză la alta în ultimele luni, foarte divizat de-a lungul liniilor ideologice, şi o ţară care este din ce în ce mai supărată pe comportamentul politicienilor săi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus la poliţie
-
Criza politică din Coreea de Sud. Preşedintele Yoon nu va participa la audierea de punere sub acuzare. Motivul invocat
-
Zelenski le cere aliaţilor să-şi onoreze promisiunile privind livrările de arme către Ucraina
„Regatul Unit este o ţară minunată, dar ne confruntăm cu o criză economică profundă”, a spus Sunak într-o declaraţie prin care şi-a depus candidatura.
Sunak trebuie să o învingă pe ultima candidată din competiţie, Penny Mordaunt, care încearcă să obţină sprijinul a 100 de parlamentari pentru a intra în scrutinul de luni. Mordaunt, care este liderul Camerei Comunelor din parlament, a primit până acum sprijinul a aproximativ 25 de politicieni şi are puţine şanse să îl mai ajungă pe Sunak, care este susţinut de mai mult de 150 de politicieni.
„Nu ia absolut nimic de la sine înţeles”, a declarat ministrul de interne Grant Shapps, un susţinător al lui Sunak, pentru postul de televiziune BBC. „Vorbeşte cu colegii pe tot parcursul acestei dimineţi. Şi, bineînţeles, vom spera să atragem un număr suficient de oameni pentru a ne asigura că acest lucru poate fi pus la punct”.
Economistul Benjamin Nabarro de la Citi a declarat că este sceptic că guvernul are legitimitatea necesară pentru a gestiona provocările economice actuale. Prima sa sarcină va fi să prezinte un buget, aşteptat la 31 octombrie, pentru a acoperi gaura neagră din finanţele publice.
„Maşinăriile politice de la sfârşitul săptămânii indică un partid măcinat de diviziuni. În condiţiile în care unitatea şi legitimitatea partidului sunt în mod vizibil deficitare, ne aşteptăm să rămână un decalaj structural de credibilitate”, a declarat Nabarro.
Sunak a intrat pentru prima dată în atenţia naţională atunci când, la vârsta de 39 de ani, a devenit ministru de Finanţe sub conducerea lui Boris Johnson, chiar în momentul în care pandemia COVID-19 a ajuns în Marea Britanie, dezvoltând un program pentru a sprijini milioane de oameni, afectaţi de restricţii.
Dacă va fi ales, fostul analist de la Goldman Sachs va fi primul prim-ministru de origine indiană al Regatului Unit.
Familia sa a emigrat în Marea Britanie în anii 1960, o perioadă în care multe persoane din fostele colonii ale Marii Britanii au sosit pentru a ajuta la reconstrucţia ţării după cel de-al Doilea Război Mondial.
După ce a absolvit Universitatea Oxford, el a mers mai târziu la Universitatea Stanford, unde a cunoscut-o pe soţia sa, Akshata Murthy, al cărei tată este miliardarul indian N. R. Narayana Murthy, fondatorul gigantului de outsourcing Infosys Ltd. A lucrat, de asemenea, la Goldman Sachs ca analist.
Citește pe alephnews.ro: Iranul desfăşoară exerciţii militare în apropierea unităţilor nucleare. „Puterea” reunește membri ai armatei şi ai Gărzilor Revoluţionare islamice
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Documentele Reginei Elisabeta urmează să fie făcute publice în curând. Experții se tem de cenzurarea acestora
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe