- Home
- Externe
- LONDRA, (01.02.2023, 07:01)
- Mihai Draghici
Rishi Sunak consideră că Rusia ar fi avantajată de prelungirea impasului în conflictul cu Ucraina
Prelungirea impasului în conflictul militar izbucnit prin invazia militară rusă în Ucraina ar fi în avantajul Rusiei, afirmă premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, justificând în acest fel decizia politică de a accelera livrările de armament destinate armatei ucrainene.
Urmărește
1424 afișări
"Prelungirea impasului ar fi doar în beneficiul Rusiei", a apreciat Rishi Sunak, conform stenogramei unei şedinţe de guvern, citată de postul de televiziune CNN.
Rishi Sunak a explicat că a înţeles acest lucru de la începerea mandatului de prim-ministru, astfel că a decis că exista "oportunitatea de a accelera" susţinerea militară pentru Ucraina. "Acest lucru ar oferi Kievului cea mai bună şansă de succes (...)", a subliniat Sunak.
Totuşi, premierul britanic a exclus, la fel ca preşedintele SUA, Joseph Biden, oferirea de avioane de vânătoare Ucrainei, argumentând că "nu ar o acţiune practică", potrivit cotidianului The Telegraph.
Ucraina se aşteaptă să primească între 120 şi 140 de tancuri occidentale moderne, în prima etapă, din partea unei coaliţii de 12 state, a declarat marţi ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba.
Franţa a anunţat că va furniza Ucrainei încă 12 sisteme de artilerie Caesar, în următoarele săptămâni, potrivit cotidianului Le Monde.
Preşedintele Joseph Biden a declarat luni că Statele Unite nu intenţionează să furnizeze Ucrainei avioane de vânătoare F-16. Săptămâna trecută, Biden a anunţat că Statele Unite vor oferi Ucrainei tancuri M1 Abrams, în cadrul unui acord cu Germania, care va furniza tancuri Leopard 2 şi va autoriza transferul de tancuri germane de acelaşi tip de către alte naţiuni europene.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că nu poate fi exclusă posibilitatea de a furniza Ucrainei avioane de vânătoare, dar a insistat că trebuie îndeplinite condiţii stricte privind utilizarea acestora, pentru a nu conduce la escaladarea conflictului militar cu Rusia.
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, care a acceptat cu greu să furnizeze Ucrainei tancuri germane şi să autorizeze transferul de vehicule blindate de fabricaţie germană de către alte ţări europene, a exclus orice posibilitate de furnizare a avioanelor de vânătoare. Olaf Scholz a reafirmat poziţia Berlinului că sprijinul destinat Ucrainei are rolul de a permite apărarea ţării, subliniind că va face totul pentru a evita izbucnirea unui război între NATO şi Rusia.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe