Rishi Sunak se va întâlni, marţi dimineaţă, cu Regele Charles, înainte de a prelua funcţia de prim-ministru

Publicat: 24 10. 2022, 21:23
Actualizat: 24 10. 2022, 21:32

Sunak se va întâlni cu monarhul după ce Liz Truss va prezida o ultimă reuniune a cabinetului său, la ora 9.00, după care va ţine un discurs în faţa Downing Street.

Ea va merge apoi la Palatul Buckingham pentru o audienţă cu regele, potrivit The Guardian.

Ulterior, Sunak va merge să se întâlnească cu regele, unde i se va cere să formeze un guvern.
 
Noul prim-ministru va ţine apoi un discurs, în jurul orei 11.35.
 
Fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak a rămas singurul candidat în scrutinul pentru desemnarea noului lider al Partidului Conservator şi va deveni automat prim-ministru după formalizarea rezultatului.