Prima pagină » Știri externe » Shinzo Abe, fostul premier japonez, a decedat după ce a fost împuşcat în timp ce susţinea un discurs

Shinzo Abe, fostul premier japonez, a decedat după ce a fost împuşcat în timp ce susţinea un discurs

Fostul premier japonez Shinzo Abe a decedat după ce a fost împuşcat în timp ce susţinea un discurs în oraşul Nara, situat în vestul ţării, a anunţat televiziunea de stat NHK.
Shinzo Abe, fostul premier japonez, a decedat după ce a fost împuşcat în timp ce susţinea un discurs

UPDATE 16:00 Explozibil descoperit în locuinţa celui care l-a ucis pe fostul premier Shinzo Abe

Poliţia a descoperit mai multe posibile dispozitive explozive la percheziţia făcută în locuinţa atacatorului fostului premier Shinzo Abe.

Conform NHK, citat de bbc, geniştii se pregătesc să efectueze o explozie controlată la faţa locului.

Suspectul a fost identificat ca fiind Tetsuya Yamagami, rezident în Nara.

Presa locală spune că se crede că acesta este un fost membru al Forţei maritime de autoapărare a Japoniei, echivalentul marinei japoneze. Se spune că a părăsit serviciul activ în 2005.

UPDATE 15:30 Japonia, în stare de şoc. Privirea uluită a prezentatorului de la postul public NHK, care a anunţat atacul asupra fostului premier

Prim-ministrul Japoniei Fumio Kishida a susţinut o conferinţă de presă a dat detalii despre starea lui Abe.

Lui Kishisa îi tremura vocea, când le-a vorbit reporterilor şi s-a oprit de mai multe ori, afectat de emoţii. Despre atac, a comentat: „Acest atac barbar şi malign nu va fi tolerat”.

UPDATE 15:00 Cine a fost Shinzo Abe: Cel mai tânăr prim-ministru al Japoniei de la al doilea Război Mondial şi unul dintre cei mai puternici oameni din lume

Prima oară a fost ales prim-ministru în septembrie 2006, iar atunci a devenit cel mai tânăr premier al Japoniei după al doilea Război Mondial. Şi-a dat demisia din această funcţie pe motive de sănătate în 2007.

Partidul pe care îl conducea a câştigat în decembrie 2012 alegerile parlamentare şi astfel Shinzo Abe a devenit din nou premier, primul care revine în această funcţie de la Shigeru Yoshida din 1948. Din 2012, a mai câştigat alegerile din 2014 şi apoi pe cele din 2017, această din urmă victorie lansându-l în cursa pentru cel mai longeviv prim-ministru din istoria Japoniei.

UPDATE 14:00 Shinzo Abe a fost singurul premier japonez care a vizitat România

Vizita lui Shinzo Abe din 2018, prima şi singura de acest fel a unui oficial nipon de acest rang în România, a fost marcată de o serie de greşeli de protocol din partea autorităţilor române, printre care întâmpinarea la aeroport de către un secretar de stat.

UPDATE 12:45 Presupusul asasin al lui Shinzo Abe, fostul premier japonez, era nemulţumit de acesta

Presupusul asasin al lui Shinzo Abe, fostul premier japonez, a declarat că era nemulţumit de Abe şi a vrut să-l ucidă. Primele informaţii arată că acesta a folosit o armă artizanală. Fostul premier a murit la aproximativ 5 ore şi jumătate după ce a fost împuşcat.

Ştirea iniţială: În vârstă de 67 de ani, acesta a suferit răni în partea dreaptă a gâtului şi la clavicula stângă, a declarat Departamentul de pompieri al oraşului Nara, adăugând că acesta a intrat în stop cardio-respirator înainte de a fi dus la spital, potrivit SkyNews.
 
Televiziunea publică NHK a difuzat imagini care îl arată pe Abe prăbuşit pe stradă, cu gărzile de securitate alergând spre el.
 
Un nor de fum alb a fost văzut în timp ce Abe ţinea un discurs de campanie în faţa unei gări. Un reporter aflat la faţa locului a declarat că a auzit două bubuituri consecutive în timpul discursului lui Abe.
 
Politicianul se afla în picioare în timp ce susţinea un discurs de campanie electorală înaintea alegerilor de duminică pentru camera superioară a parlamentului.
 
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat, a declarat poliţia.