Prima pagină » Știri externe » Roman Abramovich şi Igor Sechin sunt pe lista celor sancţionaţi în Marea Britanie

Roman Abramovich şi Igor Sechin sunt pe lista celor sancţionaţi în Marea Britanie

Roman Abramovich, patronul clubului Chelsea, şi Igor Sechin, şegul grupului de petrol Rosneft, vor avea activele „îngheţate”.
Roman Abramovich şi Igor Sechin sunt pe lista celor sancţionaţi în Marea Britanie
În total, şapte persoane sunt trecute pe lista sancţiunilor din cauza legăturilor cu Vladimir Putin. Aceştia au afaceri în
 valoare de peste 19 miliarde de dolari, conform Reuters.
 
„Nu există nicio scăpare pentru toţi cei care l-au susţinut pe Putin în atacarea Ucrainei”, spune premierul Boris Johnson. 
 
„Sancţiunile de astăzi sunt cel mai recent pas al Marii Britanii în efortul său de a-i sprijini pe ucrainieni. Vom fi fără milă în pedepsirea celor care au ajutat uciderea civililor, distrugerea spitatelor şi ocuparea ilegală a teritoriului aliaţilor”, mai spune demnitarul. 
 
Pe lista neagră a celor sancţionaţi se mai află şi şefi ai companiilor ruseşti de gaz şi petrol.