Prima pagină » Știri externe » Român, arestat după ce a fost prins cu 30 de telefoane mobile ascunse în pantaloni după un concert rock la Amsterdam

Român, arestat după ce a fost prins cu 30 de telefoane mobile ascunse în pantaloni după un concert rock la Amsterdam

Un bărbat de naţionalitate română a fost arestat de poliţia din Amsterdam după ce a fost prins cu 30 de telefoane mobile furate la un concert rock şi pe care le-a ascuns în pantaloni, informează BBC News.
Român, arestat după ce a fost prins cu 30 de telefoane mobile ascunse în pantaloni după un concert rock la Amsterdam

Autorităţile cred că suspectul, în vârstă de 34 de ani, face parte dintr-o bandă de hoţi.

Românul a fost arestat după ce fanii de la un concert al formaţiei canadiene Sum 41 au alertat poliţia şi au blocat apoi ieşirile.

Un număr sporit de ofiţeri de poliţie asigurau paza la concertul care s-a desfăşurat în zona Amsterdam-Zuidoost, după ce Poliţia olandeză a primit un pont de la Poliţia belgiană. Anterior, la un concert Sum 41 în Anvers, cincizeci de telefoane mobile fuseseră furate.

Încă nu este clar dacă suspectul – cetăţean român – are complici în rândul organizatorilor concertului de la Amsterdam, care a avut loc pe 21 ianuarie.