Român escortat pe jos spre aeroportul din Roma, după ce vehiculul poliţiei a luat foc

Publicat: 18 07. 2008, 10:16
Actualizat: 06 11. 2012, 08:58

Incidentul a avut loc joi după-amiază în timp ce doi agenţi ai serviciului de imigraţie din Florenţa îl aduceau la aeroport pe un român ce urma să fie expulzat.

În apropierea aeroportului Fiumicino, situat la sud-vest de Roma, vehiculul poliţiştilor din Florenţa, un Fiat Marea având la bord peste 200.000 de kilometri, a luat foc.

Văzând flăcările care cuprinseseră vehiculul, poliţiştii au coborât rapid, amintindu-şi abia după câteva secunde că uşile din spate erau blocate din motive de siguranţă, astfel că imigrantul român nu putea ieşi. Au reuşit totuşi să forţeze una dintre portiere şi să îl scoată pe nefericitul imigrant.

Însă, în acel moment, poliţiştii se confruntau cu o nouă problemă. Maşina continua să ardă, iar avionul care trebuia să îl transporte pe imigrant decola în scurt timp. Martorii spun că unul dintre poliţişti a încercat să facă autostopul, reuşind să oprească un alt echipaj de poliţie. Însă, din cauza regulamentului, celălalt echipaj le-a spus că nu le poate oferi transport.

"Dacă nu ar fi real ar părea scena unui film", comentează Il Messaggero situaţia penibilă în care s-a aflat echipajul de poliţie.

În lipsa altor idei, poliţiştii l-au escortat pe jos, pe autostradă, pe românul care a fost urcat la bordul avionului cu destinaţia Otopeni – "Henri Coandă". Cei doi poliţişti au revenit la Florenţa cu trenul.