- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Românca agresată la metroul din Roma a murit - VIDEO
Românca agresată la metroul din Roma de un tânăr italian a decedat vineri seară, anunţă Alessandro Di Giovanni, avocatul familiei româncei, informează site-ul TGcom.
Românca agresată la metroul din Roma a murit
"Maricica Hăhăianu a fost deconectată de la aparate, fiind constatat decesul", a declarat Alessandro Di Giovanni.
Vineri dimineaţă, medicii italieni anunţaseră că românca în vârstă de 32 de ani intrase în comă ireversibilă, având "edem cerebral grav".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
"Comparativ cu ziua de joi, starea pacientei s-a înrăutăţit simţitor. Encefalograma arată că nu există activitate cerebrală. Urmează să fie activată comisia pentru constatarea morţii cerebrale", comunicase Spitalul Casilino din Roma.
Maricica Hăhăianu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, a fost bătută de un italian de 20 de ani, pe 8 octombrie, în staţia de metrou Anagnina (Roma), după o discuţie mai aprinsă care avusese loc între cei doi. La un moment dat, discuţia a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut şi s-a lovit cu capul de beton. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Miercuri, românca ieşise din comă, dar starea ei era în continuare foarte gravă.
Primarul Romei, Gianni Alemanno, a efectuat vineri o vizită la spitalul unde se afla în comă românca agresată, cerând transferul suspectului la închisoare, dat fiind că în prezent este în arest la domiciliu. Acum, tânărul italian va fi acuzat de omor.
"Nu pot să nu le cer procurorilor ca acest asasin să nu fie transferat la închisoare", dat fiind că acum se află în arest la domiciliu, declarase Gianni Alemanno în cursul vizitei.
Familia agresorului Alessio Burtone a trimis o scrisoare rudelor româncei, în care a prezentat scuze. "Scuzele sunt mereu un lucru pozitiv, care sigur va fi luat în considerare de judecători, dar împotriva agresorului sunt alte lucruri, pentru că şi alte dăţi a fost implicat în astfel de cazuri", a precizat primarul Romei.
Alemanno este de părere că agresiunea împotriva româncei nu are un caracter rasist. "M-am întâlnit cu ambasadorul şi consulul României şi mi-au confirmat opinia că nu pare să fie vorba de intoleranţă, ci este o crimă", a declarat primarul, citat de site-ul agenţiei APcom.
"Soţul victimei, Adrian, este conştient de această realitate. Nu are niciun resentiment privind vreun act de rasism sau intoleranţă, ci este doar furia faţă de un nebun care a făcut acest gest", continuă Alemanno, precizând că Primăria Romei îi va oferi asistenţă soţului victimei, indiferent dacă înmormântarea va avea loc în Italia sau în România.
Potrivit procurorilor, Alessio Burtone a mai fost implicat într-un incident similar, în urmă cu câteva luni, agresându-l pe un adolescent pe o stradă din Roma. Burtone susţine că a acţionat în legitimă apărare, afirmând că s-a temut de româncă pentru că aceasta îl ameninţase. Justiţia italiană a decis ca agresorul să fie plasat în stare de arest la domiciliu, dar procurorii au cerut transferul la închisoare.
Anterior, Gianni Alemanno a denunţat indiferenţa trecătorilor care au asistat fără să intervină la agresarea româncei. "Este inacceptabil ca într-un oraş cum este Roma să se întâmple astfel de agresiuni şi să nu existe o reacţie a tuturor celor care văd aşa ceva", a declarat Gianni Alemanno după ce a văzut imagini ale agresiunii din staţia de metrou. "După vederea imaginilor, cred că poate exista o reclamaţie pentru refuz de acordare a îngrijirilor medicale de către martori", a declarat primarul Romei.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO