Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat că autorităţile canadiene demarează o investigaţie în ceea ce priveşte prăbuşirea avionului Boeing în Iran, în urma căreia a rezultat moartea a 176 de persoane, relatează Daily Mail.
Justin Trudeau a transmis condoleanţe familiilor îndoliate şi a promis că va găsi răspunsuri la această tragedie.
Iranul consideră că tragedia a fost cauzată de dificultăţi tehnice la unul din motoare, iar acest fapt a făcut ca pilotul să piardă controlul avionului. Teheranul refuză să predea cutia neagră companiei Boeing.
Prăbuşirea avionului Boeing în Iran s-a soldat cu moartea a 176 de persoane, printre care 82 de iraniei, 63 de canadieni, 11 ucraineni, 10 suedezi, patru afgani şi trei britanici.
Compania aeriană ucraineană nu acceptă explicaţiile Iranului cu privire la motivele prăbuşirii şi susţine că avionul avea mai puţin de patru ani vechime şi a fost verificat cu minuţiozitate cu două zile înainte de zbor de către cei mai buni experţi.
Compania franceză care a construit motorul avionului Boeing e de părere că orice speculaţie despre o defecţiune tehnică este prematură.
De asemenea Ambasada Ucrainei în Iran a respins mai întâi ipoteza unui atac cu misil, însă apoi a retras afirmaţia.
În Canada trăieşte o comunitate numeroasă de iranieni, iar Compania Aeriană Internaţională din Ucraina oferă zboruri la preţ redus pe ruta Tehran – Toronto, cu escală la Kiev.