Bombardamentele au început după eşecul negocierilor de pace de la Rambouillet, în Franţa. Atacurile au încetat la 9 iunie, prin semnarea Acordului de la Kumanovo şi adoptarea Rezoluţiei 1.244 de către Consiliul de Securitate al ONU.
În timpul bombardamentelor, infrastructura Serbiei a suferit pagube însemnate, dar au fost avariate şi sedii ale unor companii, şcoli spitale, sediile unor instituţii media şi monumente culturale. Potrivit unor estimări, în timpul bombardamentelor ar fi fost ucise între 1.200 şi 3.500 de persoane. Loviturile aeriene au început la 24 martie 1999, la ora locală 19.30 (20.30, ora României), oră la care Guvernul lui Slobodan Miloşevici a declarat că ţara se afla în război.
Miercuri urmau să fie comemorate victimelor atacurilor. Sirenele pentru alarmă antiaeriană urmau să fie pornite, în mod simbolic, pe teritoriul întregii ţări, la prânz, timp de 60 de secunde. Patriarhul sârb Irinej urmează să ţină o slujbă religioasă în onoarea victimelor bombardamentelor, la Biserica Sfântul Marko din Belgrad.
În pofida trecerii a 11 ani de la aceste evenimente, consecinţele bombardamentelor continuă să fie vizibile. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este starea în care se află cartierul general militar, în centrul Belgradului, care a rămas avariat.
În timpul celor 78 de zile de atacuri au fost distruse 540 de clădiri, 58 de poduri şi 30.000 de case. Pagubele materiale sunt estimate la proximativ 30 de miliarde de dolari. Reconstrucţia a început în iunie 1999, imediat după încetarea războiului, fiind condusă de şeful Direcţiei pentru Reconstrucţie, în prezent ministru al Infrastructurii, Milutin Mrkonjici.