România Mare vs Ungaria Mare - pericolul iredentismului în Europa

Iredentismul maghiar - UNGARIA MARE

Iredentismul maghiar sau ideea de Ungaria Mare ţine de mişcări politice iredentiste şi revizioniste referitoare la recâştigarea teritoriilor istorice ale Regatului Ungariei.

Ideea este asociată cu revizionismul maghiar, vizând cel puţin recâştigarea controlului asupra zonelor cu populaţie maghiară din ţările vecine ale Ungariei 

Viktor Orban este prim-ministrul Ungariei din 2010 şi liderul partidului Fidesz, care promovează o politică naţional-conservatoare şi eurosceptică.

Orban a fost criticat pentru atitudinea sa faţă de minorităţile etnice din Ungaria şi din ţările vecine, în special faţă de romi şi maghiarii din Transilvania.

Premierul ungar a purtat un fular cu harta Ungariei Mari, iar gestul său a fost considerat provocator şi ofensator de către autorităţile române. 

Ungaria a fost cea mai vocală în apărarea minorităţii maghiare din Ucraina, blocând progresele acestei ţări în cadrul Parteneriatului Estic şi NATO.

A cerut modificarea legii educaţiei şi acordarea unui statut special pentru Transcarpatia, unde ar urma să funcţioneze o autonomie culturală şi teritorială pentru maghiari.

Între secolele 11-16, Regatul Ungariei a ocupat teritoriile de azi ale statelor Slovacia, Croaţia, Bosnia, Serbia, Slovenia şi România (în secolul 11-13 a controlat toată Transilvania, Oltenia şi o parte din Muntenia). 

În Dualismul Austro-Ungar, maghiarii au ocupat şi regiunea ucraineană Transcarpaţia, inclusiv oraşul Lvov, din 1848. 

Din 1920 până în 1946, Al Doilea Regat al Ungariei a ocupat 1945 teritoriile Slovaciei, României, Serbiei şi Ucrainei. 

1,227,623 (6.5%) din populaţia României sunt locuitori de etnie maghiară, susţin statisticile demografice ale recensământului din anul 2011. Centrele culturale maghiare sunt considerate Târgu Mureş şi Cluj-Napoca, iar Ţinutul Secuiesc ar adăposti 809.000 de etnici maghiari sau secui. 

293.299 de maghiari locuiesc în nordul Serbiei, Vojvodina, 458,467 în sudul Slovaciei şi 156,566 în Transcarpatia, un oblast vestic al Ucrainei. 

Apexul teritorial al Regatului Ungar a fost la 1200, când avea o suprafaţă de 295.049 km2, la 1490, respectiv în 1910 când Ungaria era unită cu Austria.

Sursa - Wikipedia Commons 

Iredentismul românesc - ROMÂNIA MARE

Iredentismul românesc pentru România Mare este o mişcare politică iredentistă şi naţionalistă referitoare la unirea tuturor teritoriilor locuite de români într-un singur stat.

Ideea a fost realizată parţial după Primul Război Mondial, când România a obţinut Transilvania, Bucovina şi Basarabia de la Austro-Ungaria şi Rusia 

Diana Şoşoacă, o senatoare română care a făcut parte din Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), un partid naţionalist şi populist, în prezent membru fondator al Partidului SOS România, este cunoscută pentru opiniile sale controversate şi pentru participarea la proteste anti-restricţii în timpul pandemiei de COVID-19.

Recent, Şoşoacă a declarat că România ar trebui să anexeze Bucovina de Nord (teritoriul regiunii Cernăuţi din statul Ucraina), o regiune din Ucraina cu o populaţie majoritar românească.

Declaraţia sa a fost condamnată de către preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a cerut respectarea integrităţii teritoriale a ţării sale.

Şi George Simion, preşedintele AUR şi un activist unionist sub sloganul BASARABIA E ROMÂNIA, militează pentru unirea României cu Republica Moldova (Basarabia).

A organizat mai multe marşuri şi campanii în favoarea unirii celor două state, invocând legăturile istorice, culturale şi lingvistice dintre ele.

În media românească circulă informaţii că s-a întâlnit cu un agent rus la Cernăuţi, Bucovina de Nord, în 2011, deşi liderul AUR nu a aspirat în mod public şi la unirea cu Bucovina de Nord.

Simion susţine că unirea cu Republica Moldova ar aduce beneficii economice, sociale şi politice pentru ambele popoare şi ar consolida poziţia lor în Europa.

România Mare, în urma Marii Uniri din 1918 de după terminarea Primului Război Mondial, a controlat teritorii ce aparţin în prezent Bulgariei (Cadrilaterul/Capul Caliacra), Republicii Moldova (Basarabia) şi Ucrainei (Bucovina de Nord), teritorii pierdute în prezent. 

Transilvania, Crişana, Maramureş şi Banat, regiuni care au fost controlate de Regatul Ungariei din secolul al 10-lea până în 1918, se află în componenţa teritorială a statului român. 

O minoritate românească transilvăneană semnificativă s-a dezvoltat de-a lungul ultimului mileniu în Transilvania ocupată de maghiari, iar Şcoala Ardeleană a susţinut că românii transilvăneni sunt descendenţi ai daco-romanilor. 

În 1940, România a pierdut nordul Transilvaniei în favoarea Ungariei şi Basarabia i-a fost luată de Uniunea Sovietică. 

La începerea Operaţiunii Barbarossa, România, aliată cu Germania Nazistă, a ocupat Basarabia, dar şi teritorii din Ucraina. La Odessa, Ion Antonescu ordonă un masacru în care sunt ucişi evrei, rromi şi ucraineni. 

Apexul teritorial a fost între anii 1918 şi 1940, când România avea o suprafaţă teritorială de 295.049 km2. 

Naţionaliştii adepţi ai dacomaniei sau dacopatiei cred că România ar trebui să revendice toate teritoriile controlate de daci în antichitate, adică nu doar Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Transilvania, dar şi părţi din Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia şi Ucraina de azi. 

Sursa -  Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi
 

Ucraina este încolţită de iredentişti ruşi, români şi maghiari 

Teritoriile din Ucraina care sunt vizate de iredentiştii maghiari şi români sunt cele din regiunile Transcarpatia şi Cernăuţi, unde există minorităţi etnice semnificative.

Iredentiştii ruşi vor regiunea Donbas (Doneţk, Lugansk, Herson, Zaporojie) şi peninsulea Crimeea.

Potrivit recensământului din 2001, în Transcarpatia trăiesc peste 150.000 de maghiari şi peste 30.000 de români, iar în Cernăuţi peste 40.000 de români şi peste 10.000 de maghiari.

Tensiunile dintre Ucraina şi vecinii săi s-au accentuat după adoptarea unei legi a educaţiei în 2017, care limitează dreptul minorităţilor de a studia în limba maternă după clasa a patra.

Legea a fost criticată de România, Ungaria, Polonia şi Rusia, care au acuzat Ucraina de încălcarea drepturilor omului şi a standardelor europene.

România a avut o poziţie mai moderată faţă de Ucraina, exprimându-şi îngrijorarea faţă de legea educaţiei, dar fără a bloca procesul de integrare europeană şi euro-atlantică al Ucrainei.

România a susţinut respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a respins orice pretenţii teritoriale asupra Bucovinei de Nord, dar a cerut  garantarea drepturilor minorităţii române din Ucraina şi sprijinirea dezvoltării acesteia.

Rusia Kieveană a ocupat, între anii 882–1240, teritoriile de azi ale Belarusului, Ucrainei şi Rusiei. Kievul a apărut cu şapte secole înaintea înfiinţării Moscovei. 

Apexul teritorial a fost în preajma anului 1000, când a ocupat o suprafaţă teritorială de 1,330,000 km2. 

Şi Ucraina are un iredentism care aspiră la Ucraina Mare, referindu-se la revendicările făcute de unele grupuri naţionaliste ucrainene asupra unor teritorii din afara Ucrainei pe care le consideră parte a patriei naţionale ucrainene.

Cele 10 porunci ale Partidului Popular Ucrainean (1902–1907) au fost elaborate de naţionalistul ucrainean, liderul UPP Mykola Mikhnovsky în 1904. Membrii partidului au cerut o Ucraina una, unită, indivizibilă, de la Carpaţi până la Caucaz, independentă, liberă, democratică – o republică a oamenilor muncii.

Naţionaliştii ucraineni revendică următoarele teritorii ce au aparţinut Rusiei Kievene:

• Regiunea Starodub la nord de Cernigău
• Părţile de sud-est ale regiunilor Voronej , Kursk şi Rostov
• regiunea Kuban
• Transnistria, malul stâng al Nistrului în Moldova
• Regiunea Prešov din nord-estul Slovaciei
• Zakerzonia ( Chełm şi Przemyśl ) în sud-estul Poloniei
• Regiunea Brest din sud-vestul Belarusului
• Bucovina de Sud şi zona din jurul Maramureşului din nordul României

Concluzie 

În concluzie, iredentismul românesc şi maghiar este un fenomen complex şi sensibil, care are rădăcini istorice şi implicaţii politice.

Situaţia din Ucraina a amplificat tensiunile dintre aceste două ţări şi statul ucrainean, care se confruntă cu provocări majore la nivel intern şi extern. Soluţionarea conflictelor legate de drepturile minorităţilor naţionale necesită dialog, respect şi cooperare între toate părţile implicate, precum şi respectarea principiilor democratice şi a valorilor europene.