Freddy Numberi a făcut acest anunţ în perspectiva conferinţei privind climatul pe care Indonezia o va găzdui la Bali timp de două săptămâni.
Indonezia, al patrulea stat din lume ca număr de locuitori, este una din ţările cele mai ameninţate de fenomenul încălzii globale.
"Oamenii de ştiinţă au preconizat că Indonezia ar putea pierde cel puţin 2.000 de insule până în 2030", a declarat Numberi, citat de agenţia Antara.
El a precizat că 20 de insule din provincia Riau şi din arhipelagul Kepulauan Seribu (arhipelagul celor o mie de insule) au dispărut din cauza impactului pe care exploatarea umană l-a avut asupra mediului înconjurător.
Alte patru insule au dispărut după valul seismic din 26 decembrie 2004, soldat cu circa 168.000 de morţi la nord de insula Sumatra, a adăugat el.
Numărul total al insulelor din arhipelagul indonezian a scăzut astfel de la 17.504 la 17.480, a precizat ministrul.
Conferinţa de la Bali, care va avea loc în perioada 3-14 decembrie, urmează să traseze o foaie de parcurs pentru procesul de negocieri menit să prelungească protocolul Kyoto privind reducerea gazelor cu efect de seră.