11:36, 26 Feb. 2025
Atacul a avut loc marţi în oraşul Zibo, din provincia Shandong, au declarat mai mulţi localnici, în timp ce autorităţile locale, poliţia şi spitalul au refuzat să facă vreun comentariu.
Locuitorii au menţionat că trei sau patru copii au fost ucişi şi mai mulţi au fost răniţi.
China a fost afectată în martie şi mai de o serie de atacuri sângeroase împotriva şcolilor, soldate cu cel puţin 17 morţi, între care 15 copii, şi peste 80 de răniţi.
Doi dintre agresori au fost condamnaţi la moarte şi deja executaţi, iar alţi doi s-au sinucis după atacuri.