Prima pagină » Știri externe » Chişinău: Unii dintre organizatorii protestelor din aprilie au fost identificaţi

Chişinău: Unii dintre organizatorii protestelor din aprilie au fost identificaţi

Unii dintre organizatorii protestelor din 7 aprilie de la Chişinău au fost identificaţi, în timp ce "31 de dosare penale au fost deschise pe numele unor poliţişti", a declarat Procurorul General al R.Moldova, Valeriu Zubco, într-un interviu publicat marţi de Jurnal de Chişinău în ediţia online.
Chişinău: Unii dintre organizatorii protestelor din aprilie au fost identificaţi
20 oct. 2009, 13:02, Știri externe

Întrebat despre situaţia dosarelor deschise după incidentele de la 7 aprilie din Chişinău, Zubco a precizat că „la Procuratură au fost depuse 103 de sesizări şi au fost deschise 31 de dosare penale pe numele unor poliţişti”.

„La aceste dosare se lucrează intens. (…) Un dosar a fost deja trimis în judecată, iar curând vor fi finalizate şi altele. Există însă şi dosare în care este imposibil să identificăm poliţiştii pentru că aceştia erau mascaţi (…)”, a declarat procurorul general.

În legătură cu organizatorii protestelor violente, Zubco susţine că „vor fi traşi la răspundere, la fel ca şi cei care se fac vinovaţi de torturarea tinerilor în comisariatele de poliţie”.

Întrebat despre procurorii care au executat comenzi politice, Valeriu Zubco a precizat că identificarea acestora este grea şi că „este nevoie de o anchetă internă”.

Întrebat despre explozia produsă săptămâna trecută în centrul Chişinăului, procurorul susţine că există fundamente pentru a considera că aceasta a fost un act terorist, „ţinând cont de materialele acumulate după urmărirea penală iniţiată (…)”.

„Există temei să bănuim că a fost comis un act terorist al cărui scop a fost de a intimida populaţia, cu atât mai mult cu cât înainte de această explozie au fost date telefoane de ameninţare la biroul premierului, iar aceste ameninţări aveau caracter politic”, a afirmat el.

Referitor la provenienţa grenadei folosite, Zubco a precizat că se bănuieşte că aceasta „a fost adusă din regiunea transnistreană” deoarece nu există informaţii potrivit cărora „ar fi fost sustrase arme de la Ministerul Apărării sau din altă parte din republică”.