Prima pagină » Știri externe » Atacul armat din Germania, declanşat de o criză familială

Atacul armat din Germania, declanşat de o criză familială

Autorităţile din Loerrach au anunţat luni că atacul armat produs duminică seară într-un spital şi soldat cu patru morţi a fost declanşat de o criză familială.
Atacul armat din Germania, declanşat de o criză familială

„Există motive să credem că trupurile neînsufleţite găsite în apartament aparţin fostului prieten al femeii care a deschis focul şi copilului pe care aceştia îl aveau împreună, un băieţel în vârstă de cinci ani, a precizat poliţia din Loerrach, un oraş aflat în apropiere de graniţele cu Franţa şi Elveţia.

Iniţial, poliţia afirmase că printre victime se află o fetiţă, ulterior revenind şi precizând că este vorba despre un băieţel.

În urma incidentului, au fost rănite mai multe persoane, unele dintre acestea aflându-se luni în stare gravă, fără ca viaţa lor să se afle în pericol.

Pompierii au fost solicitaţi duminică după-amiază pentru a interveni în urma unei explozii urmate de un incendiu, într-un apartament din apropierea spitalului Sf. Elizabeth din Loerrach. În momentul în care au ajuns la faţa locului, au auzit focuri de armă şi au văzut o femeie înarmată ieşind din clădire şi îndreptându-se către spitalul aflat în apropiere.

„A deschis focul asupra a doi trecători, pe care i-a rănit grav, dar aceştia se află în afara pericolului”, a precizat luni poliţia locală. Ajunsă la spital, femeia a ucis un infirmier şi a deschis focul asupra unui poliţist, care a fost grav rănit, ulterior fiind ucisă de forţele de ordine.

După stingerea incendiului din apartament, pompierii au descoperit trupul neînsufleţit al fostului partener al femeii, dar şi pe cel al copilului celor doi. Purtătorul de cuvânt al poliţiei a afirmat că este posibil ca victimele să fi fost împuşcate înaintea exploziei şi a incendiului. „Autopsiile care vor avea loc astăzi urmează să confirme sau să infirme această ipoteză”, a adăugat el.

Femeia a folosit substanţe pentru accelerarea incendiului, a precizat poliţia locală. Pompierii au reuşit să salveze şapte persoane aflate în clădire, iar alte 12 au fost evacuate dintr-o locuinţă aflată în vecinătate. În total, 17 persoane au fost uşor rănite în urma exploziei şi a incendiului.