Potrivit ediţiei online a ziarului Le Temps, disensiunile se referă la durata aplicabilităţii clauzei de salvgardare, clauză care permite reintroducerea de restricţii în cazul unei imigraţii de amploare.
Elveţia ar dori să aibă posibilitatea activării clauzei şi după 2017, a declarat, la Bruxelles, Dieter Grossen, şeful delegaţiei elveţiene şi director adjunct al Oficiului Federal pentru Migraţie.
Uniunea Europeană solicită acelaşi tratament ca şi la precedenta extindere a dreptului la circulaţie, respectiv posibilitatea activării cluazei de salvgardare de către Elveţia doar până în 2017.
Grossen şi-a exprimat totuşi optimismul că în cursul viitoarei întâlniri, din 12 decembrie, va fi găsită o soluţie.
Şeful delegaţiei elveţiene şi-a susţinut poziţia argumentând cu situaţia actuală din Italia. "De cinci zile, de când Roma a luat măsuri mai dure, la frontiera sudică a Elveţiei au crescut presiunile din partea românilor care vor să părăsească Italia", a afirmat Grossen.