Preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, 43 de ani, pare să fie personajul-cheie în formarea unei largi coaliţii, având în vedere faptul că nici comuniştii proruşi şi nici liberalii prooccidentali nu au reuşit să obţină, în urma alegerilor legislative anticipate de săptămâna trecută, cele 61 de mandate de care este nevoie pentru alegerea unui preşedinte care sa-l înlocuiască pe cel actual, Vladimir Voronin.
Abilitatea sa de a se adresa ambelor comunităţi, atât celei vorbitoare de limba moldoveană, cât şi celei ce vorbeşte limba rusă, alături de impulsul dat democraţilor – care nu au intrat în Parlament după alegerile din aprilie, dar care au obţinut 12,5 la sută din voturi la scrutinul din iulie – l-au făcut "indispendabil pentru opoziţie", potrivit publicaţiei. "Avem nevoie de un dialog politic foarte larg, atât timp cât niciun partid nu dispune de suficiente voturi pentru a alege preşedintele" ţării, a declarat Lupu.
Împreună, cele patru partide de opoziţie formează majoritatea simplă deţinând cu patru voturi mai multe decât comuniştii, dar au nevoie de încă opt voturi pentru a putea alege un nou şef al statului cu minim 61 de voturi. "Comuniştii vor încerca să dezbine şi să conducă", a avertizat Lupu, în opinia căruia fosta opoziţie are nevoie, în primul rând, să ajungă la o poziţie comună şi ulterior să negocieze cu comuniştii. "Voronin este în prezent în situaţia în care nu are altă soluţie decât să accepte un nou preşedinte", este de părere liderul democrat.
Însă, acest economist care a lucrat pentru Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi pentru Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este privit cu suspiciune de numeroşi activişti din rândul opoziţiei, pentru că a devenit membru al Partidului Comuniştilor în 2005. Ca şi aceştia, el doreşte consolidarea statalităţii acestei ţări, păstrarea neutralităţii acesteia faţă de NATO şi un "parteneriat strategic" cu Rusia.