Închisorile de stat şi cele federale găzduiesc peste 1,6 milioane de persoane, iar închisorile locale, 785.000, adică aproape 2,4 milioane dintr-o populaţie totală de 306 milioane de americani, potrivit unui comunicat al Biroului de statistică al Departamentului Justiţiei, dat publicităţii odată cu acest studiu.
Aceste cifre sunt în creştere uşoară faţă de 2007, cu 0,8 şi respectiv 0,7 la sută.
Potrivit studiului, în Statele Unite, una din 21 de persoane de culoare este încarcerată, faţă de una din 138 de persoane în rândul populaţiei albe. Afroamericanii, care constituie 13 la sută din populaţie, sunt suprareprezentaţi în închisori, cu 846.000 de persoane, faţă de 712.500 de persoane albe şi 427.000 de origine hispanică.
Disproporţionalitatea pare să scadă întrucât 37 la sută dintre cei încarceraţi în Statele Unite în 2008 sunt de culoare, faţă de 41 la sută cu un an în urmă.
În ceea ce priveşte femeile, suprareprezentarea celor de culoare este la fel de mare în închisori, întrucât 349 de de femei de culoare din 100.000 sunt închise (147 de origine hispanică şi 93 albe, de asemenea din 100.000). În total, 207.700 de femei sunt încarcerate în Statele Unite, cu 33 la sută mai multe decât în 2007.
Peste 126.000 de americani sunt de asemenea încarceraţi în închisori private.
În medie, 63 la sută dintre deţinuţi sunt în aşteptarea procesului, în creştere cu peste 50 la sută faţă de anul 2000, dintre care 9 la sută sunt imigranţi legali sau ilegali.