Potrivit postului public de radio, incidentul s-a produs în Merkaz Harav, un important institut de studii talmudice.
Numeroase ambulanţe şi importante efective de poliţie au fost trimise la locul incidentului, a adăugat postul de radio.
Opt studenţi israelieni au fost ucişi şi alţi nouă au fost răniţi, autorul atacului, un palestinian, fiind de asemenea ucis, a anunţat comandantul poliţiei din Ierusalim, Aharon Franco.
Surse medicale au anunţat că trei dintre răniţi se află în stare gravă.
Franco a precizat că autorul atacului este un palestinian din satul Jabel Moukaber, aflat în sectorul de Est al Ierusalimului, anexat de Israel în iunie 1967.
Informaţiile anterioare, potrivit cărora la atac ar fi participat şi un al doilea agresor, au fost dezminţite de oficiali din poliţia israeliană.
Anterior, televiziunea publică anunţase că este vorba despre un atentat, în care au fost ucişi doi palestinieni.
Este vorba despre un atac cu mitralieră, a precizat televiziunea, adăugând că există numeroase alte victime.
O centură cu explozivi a fost, de asemenea, descoperită lângă cadavrul unuia dintre autorii atentatului, iar ambulanţele au evacuat numeroşi răniţi, potrivit aceleiaşi surse.
Canalul de televiziune al grupării libaneze Hezbollah a anunţat, joi seara, că atacul armat de la Ierusalim a fost revendicat de grupul necunoscut Kataeb Ahrar el-Jalil (Brigăzile oamenilor liberi din Galileea) – Grupul martirului Imad Moughnieh şi martirii din Gaza.
Canalul de televiziune al Hezbollah nu a oferit detalii despre grupare, care poartă numele principalului său lider militar, asasinat la 12 februarie la Damasc. Guvernul israelian a dezminţit orice implicare în atac, acuzând în schimb Hezbollah pentru comiterea asasinatului.
După uciderea acestuia, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat, la 14 februarie, "război deschis" împotriva Israelului.
Atacul a fost condamnat de preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas.
Hamas a apreciat că la Ierusalim a avut loc "un act eroic", care a reprezentat un răspuns firesc la operaţiunile militare israeliene din Gaza, în timp ce un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe israelian a afirmat că autorii atentatului încearcă "să ucidă şansele de pace".