Românul acuzat de exporturi militare către Iran, condamnat la 35 de luni de închisoare

Publicat: 12 06. 2009, 00:05
Actualizat: 06 11. 2012, 09:22

Bujduveanu risca cinci ani de închisoare, dar judecătorul Patricia Seitz l-a condamnat la 35 de luni de închisoare, urmate de trei ani de eliberare sub supraveghere.

Bujduveanu este acuzat că prin compania sa, Orion Aviation, din Plantation, Florida, a vândut componente pentru avioane către omul de afaceri Hassan Keshari pentru cumpărători din Iran şi a exportat componente pentru avioane către Iran prin transporturi trimise către Dubai, în Emiratele Arabe Unite.

Printre compenentele exportate ilegal către Iran se numără piese concepute exclusiv pentru avioane de vânătoare F-14, elicoptere de atac Cobra AH-1 şi elicoptere militare CH-53A. Toate aceste tipuri de aeronave fac parte din flota militară iraniană, în timp ce avionul F-14 este folosit exclusiv de armata iraniană.

Toate componentele livrate de Bujduveanu sunt fabricate în Statele Unite şi sunt destinate exclusiv uzului militar, fiind considerate de Departamentul american de Stat "articole de apărare" incluse pe lista muniţiilor americane. Nici Bujduveanu, nici coacuzaţii săi nu sunt înregistraţi şi nici nu au cerut licenţe pentru a transporta echipament militar către Iran.

Potrivit actului de acuzare, Bujduveanu primea comenzi prin e-mail de la Keshari, în care i se cereau componente specifice pentru cumpărători din Iran. Acesta îi trimitea apoi copii, de obicei prin e-mail, lui Keshari. După primirea înştiinţării de plată pentru componente de la Keshari, Bujduveanu transporta piesele către o companie din Dubai prin documente false. Din Dubai, aceasta erau transportate către cumpărătorii din Iran.

Bujduveanu a fost arestat în iunie 2008. Coacuzatul său, Keshari, care a pledat vinovat în ianuarie, a fost condamnat la 17 luni de închisoare.