Românul acuzat de terorism în Ungaria a refuzat să depună mărturie
Cetăţeanul român arestat în Ungaria Szasz Endre Istvan a refuzat să depună mărturie după ce i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, care vizau deţinerea fără drept a unor materiale explozibile şi folosirea abuzivă a acestora.
Românul acuzat de terorism în Ungaria a refuzat să depună mărturie
Poliţia din Budapesta a comunicat, joi seară, la solicitarea MEIAFAX, că niciun alt suspect român nu mai este arestat în acest caz.
Poliţia reaminteşte că, potrivit datelor iniţiale (un comunicat al autorităţilor ungare din 15 mai - n.r.), poliţiştii ungari îl urmăreau pe românul arestat la Budapesta deoarece aveau informaţii că acesta s-ar fi întâlnit, la 8 aprilie, în localitatea Szazhalombatta, cu un complice în vederea asamblării unei bombe.
Complicele este de asemenea arestat momentan. Potrivit sursei citate, poliţia din Budapesta avea informaţii că cei doi ar fi vrut să pună o bombă într-o minge de fotbal, pe care apoi să o detoneze la locuinţa unui parlamentar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Românul a fost dat în urmărire de către Inspectoratul General Central de Investigaţii şi a fost arestat, vineri, într-o locuinţă din Budapesta de către reprezentanţii Biroului Naţional de Investigaţii în coordonare cu Serviciul pentru combaterea terorismului.
Suspectul arestat ar fi deţinut, potrivit poliţiei ungare, de peste un an, în locuinţa sa din Szazhalombatta, material exploziv care putea fi folosit la fabricarea de bombe de suficientă putere încât să poată provoca moartea.
Inspectoratul General Central de Investigaţii l-a audiat pe suspect vineri, pentru acuzaţii de pregătire în vederea comiterii de crime, deţinerea fără drept a unor materiale explozibile şi folosirea abuzivă a acestora.
Potrivit poliţiei, după ce i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, "suspectul a spus că se va folosi de dreptul său la reclamaţie mai târziu, apoi a refuzat să depună mărturie".
Un român din satul mureşean Sâmbriaş, comuna Hodoşa, Szasz Endre Istvan, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în Ungaria sub acuzaţia de terorism.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO