- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Romii români în presa britanică: de la "Fagin" al lui Charles Dickens la "Bulevardul Beneficiilor"
Exploatarea sistemului de beneficii sociale din M. Britanie de către romii români şi infracţiunile pe care le comit aceştia au atras din nou atenţia presei britanice, care a publicat la acest sfârşit de săptămână articole ample pe acest subiect, după condamnarea membrilor unei grupări din Ţăndărei.
Romii români în presa britanică: de la "Fagin" al lui Charles Dickens la "Bulevardul Beneficiilor" (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Sunday Express se opreşte asupra exploatării copiilor români de către grupări infracţionale, într-un articol intitulat "«Fagin-i» care trimit copiii aici pentru a fura dintr-un buzunar sau două", o aluzie la bătrânul Fagin, şeful unei bande de copii care furau din buzunare, din romanul Oliver Twist al lui Charles Dickens.
Infractorii folosesc copiii ca pe nişte Oliver Twist din vremurile moderne, afirmă Rob Wainwright, directorul Europol, Biroul European de Poliţie. El a explicat că 1.200 de copii au fost aduşi din România în Marea Britanie şi alte ţări europene. "Sunt trimişi în Marea Britanie pentru obţinerea unor beneficii în mod fraudulos şi pentru infracţiuni stradale. Este povestea lui Oliver Twist din zilele noastre", afirmă Wainwright.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
El a declarat, de asemenea, că beneficiile sociale generoase din Marea Britanie au devenit o ţintă pentru bandele de crimă organizată, în special pentru cele din Europa de Sud-Est şi Africa de Vest.
Avertizările lui intervin în contextul în care nouă români au fost condamnaţi la zece ani de închisoare săptămâna trecută, pentru fraude în valoare de 800.000 de lire sterline cu beneficii sociale.
Într-un articol intitulat "Familiile de români folosesc portiţa Big Issue", Daily Telegraph arată cum românii folosesc această revistă pe care o vând pe străzi pentru a se înregistra ca liber-profesionişti şi a obţine în acest fel beneficii sociale.
Cotidianul relatează povestea lui Adrian Oprea, "care trăia împreună cu familia într-o colibă dintr-un sat românesc" având doar câteva animale. Mulţi dintre prietenii săi s-au mutat în Marea Britanie pentru a începe o nouă viaţă şi i-au spus să facă şi el la fel, explicându-i cum, prin vânzarea pe stradă a revistei Big Issue se poate înregistra ca "liber-profesionist" şi poate obţine în acest fel acces la beneficii sociale şi drepturi de muncă pentru familia sa.
În prezent, continuă Daily Telegraph, bărbatul în vârstă de 24 de ani locuieşte într-o casă nouă din Manchester, cu opt dintre rudele sale, "cu ajutorul contribuabililor britanici", comentează cotidianul. "Este foarte greu să trăieşti în România", explică Oprea. "Nu există locuri de muncă, nu sunt bani. Totul este foarte scump. Nici nu mi-aş fi permis o casă a mea. Dar în Anglia este mai bine. Nu mi-aş fi permis o casa ca asta în România. Dacă îţi găseşti un loc de muncă aici, viaţa este uşoară", explică el.
Revista Big Issue a fost fondată la Londra în 1991 de John Bird şi Gordon Roddick. Compania Big Life, care publică revista în zona de nord - vândută în oraşe ca Manchester, Leeds şi Liverpool - susţine că peste jumătate dintre vânzătorii acesteia sunt români sau bulgari, iar aproape jumătate sunt de etnie romă.
Tabloidul Daily Mail este cel mai vehement în privinţa acestor afaceri pe care romii le fac în Marea Britanie, titrând: Bulevardul Beneficiilor: Conace de prost gust ale romilor construite în România ... cu banii DUMNEAVOASTRĂ".
Acesta arată cum românii "exploatează generozitate" britanicilor, angajându-se ca vânzători ai revistei Big Issue şi obţinând în acest fel beneficii sociale.
"Rezultatul este că romii români văd Marea Britanie ca destinaţia perfectă în încercarea lor de a scăpa de sărăcia şi discriminarea din ţara lor", comentează cotidianul. Ca urmare, un singur oraş, Ţăndărei, a fost transformat dintr-un orăşel "prăfuit" într-o comunitate prosperă plină de case noi, maşini marca BMW şi Land Rover.
"Într-adevăr, unele case (vopsite în culori ţipătoare şi părând într-o oarecare măsură nepotrivite cu o zonă în care fermierii încă mai folosec căruţe trase de cai) sunt atât de elegante, încât au fost asemănate cu Beverly Hills", adaugă Daily Mail.
Scotland Yard crede că peste 100 dintre aceste vase dintr-o zonă denumită "Bulevardul Beneficiilor" au fost construite cu banii câştigaţi ilegal sau prin fraudarea sistemului de beneficii sociale din Marea Britanie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO