- Home
- Externe
- WASHINGTON, (26.10.2019, 22:11)
- Andrei Vacaru
Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump, a trimis unui reporter, aparent din greşeală, mai multe mesaje vocale
Rudy Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, i-a trimis unui reporter, din greşeală, două înregistrări în care vorbeşte despre fostul vicepreşedinte Joe Biden, dar şi despre faptul că ar avea nevoie de o sumă considerabilă de bani, potrivit BBC.

Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump, a trimis unui reporter, aparent din greşeală, mai multe mesaje vocale
Jurnalistul NBC care a primit mesajele, Rich Shapiro, îl intervievase pe Giuliani în ziua anterioară. Shapiro a descris cele două mesaje ca fiind „ceea ce numim în mod colocvial drept mesaje din buzunar”. Ambele înregistrări conţin discuţii ale lui Giuliani cu persoane necunoscute.
Timp de trei minute cât a durat primul mesaj, Giuliani l-a atacat pe Biden şi familia acestuia, acuzându-l că a abuzat de funcţiile publice, făcând referire inclusiv la anumite presiuni făcute de acesta în Ucraina în favoarea fiului său, Hunter. „A făcut aceleaşi lucri în China. Şi a încercat şi în Kazahstan şi Rusia”, este auzit Giuliani spunând în înregistrare.
Rudy Giuliani, Trump's personal lawyer, left two apparently unintended voicemails on a reporter's phone this fall in which he discussed his need for hundreds of thousands of dollars and disparaged the Biden family, NBC reportedhttps://t.co/OxOZZ1EjyH
— CNN (@CNN) October 26, 2019ULTIMELE ȘTIRI
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
În cea de-a doua înregistrare, Giuliani în spune interlocutorului său că are nevoie de câteva sute de mii de dolari, însă nu este clar pentru ce ar urma să fie utilizaţi banii.
Anunţul jurnalistului NBC vine în contextul în care Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului