Ruperea digului din apropiere de Jakarta a provocat moartea a cel puţin 67 de persoane
Cel puţin 67 de persoane au murit vineri în urma ruperii unui dig în apropiere de Jakarta, iar alte 100 de persoane erau în continuare date dispărute sâmbătă dimineaţa, au anunţat autorităţile indoneziene, citate de AFP.
Circa 500 de persoane, printre care se numără şi militari, au fost mobilizate sâmbătă pentru operaţiuni de căutare în zona devastată vineri la Cireundeu, la periferia capitalei indoneziene, a declarat coordonatorul operaţiunilor de salvare.
Digul de pământ al lacului artificial Situ Guntung a început să cedeze vineri, în jurul orei locale 2.00 (joi, 21.00, ora României), ulterior fiind distrus pe o lungime de circa 20 de metri. Cea mai mare parte a apei din lac - care se întinde pe circa 20 de hectare şi are o capacitate de aproximativ două milioane de metri cubi - s-a revărsat rapid, distrugând 500 de locuinţe.
Numărul total al victimelor va fi dificil de stabilit, a declarat un reprezentant al celulei de criză a Ministerului Sănătăţii, precizând că mulţi dintre locuitori poartă acelaşi nume.
Digul s-a rupt după mai multe zile de precipitaţii abundenente, la sfârşitul sezonului ploios din Indonezia, iar locuitorii afirmă că principalele cauze ale tragediei au fost lipsa lucrărilor de întreţinere şi urbanizarea haotică.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului